Lazio - Juventus, scor 0:1
Juventus Torino a câştigat cu 1-0 meciul de pe Stadionul Olimpico din Roma împotriva lui Lazio şi s-a apropiat la numai 4 puncte de ultimul loc care asigură prezenţa în preliminariile viitorului sezon al Ligii Campionilor.
În căutarea victoriei care i-ar fi securizat în mare măsură poziţia a patra în clasament, Lazio a dominat prima repriză, Hernanes, Zarate, Brocchi şi Floccari ratând cele mai importante ocazii ale echipei lui Edy Reja. Soarta meciului a fost decisă însă în ultimele zece minute. Mai întâi gazdele au rămas cu un om mai puţin, Ledesma fiind eliminat în urma unui fault asupra lui Felipe Melo, apoi Simone Pepe a profitat de o greşeală de marcaj şi l-a învins pe Muslera cu un şut în diagonală, deviat uşor de un fundaş lazial.