Le-a fugit pământul de sub picioare. 18 oameni au murit, iar 100 au fost daţi dispăruţi în Uganda VIDEO
Embed:
Cel puţin 18 oameni au murit în urma unei alunecări de teren, în estul Ugandei. Alte peste 100 de persoane sunt date dispărute, după ce mai mult de 15 case au fost îngropate în pământ, iar alte 30 au fost avariate şi riscă să se dărâme.
Potrivit reprezentanţilor Crucii Roşii, în regiunea afectată locuiau cel puţin 300 de oameni, astfel, numărul victimelor ar putea creşte.
Alunecările de teren cauzate de ploile torenţiale sunt frecvente în estul acestei ţări africane. Cea mai gravă situaţie a fost înregistrată în 2010, când 350 de oameni şi-au pierdut viaţa.