Le Club Valeurs: Alexandru Stoianoglo, o piatră de moară rusă în jurul gâtului noului președinte al Moldovei
După vizita oficială întreprinsă de către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Paris, mass-media franceză continuă să discute despre situaţia din ţara noastră. Binecunoscuta publicație Le Club Valeurs, menționând importanța victoriei Maiei Sandu pentru cursul european al Republicii Moldova, scrie că la momentul actual ea nu are șanse să efectueze reforme și să retragă țara din influența Rusiei.
În special, articolul se referă la procurorul general Alexandru Stoianoglo, care a fost numit în funcţie de către fostul şef de stat, Igor Dodon, care la rândul său este susținut de Vladimir Putin.
„Alexandru Stoianoglo este o piatră de moară rusă în jurul gâtului noului președinte al Moldovei, care nu lasă Maiei Sandu nicio șansă de succes în reforma justiției”, scrie Le Club Valeurs.
Singurele „realizări” ale lui Stoianoglo sunt eliberarea lui Oleg Pruteanu, cunoscut sub numele de „Borman”, și a lui Veaceslav Platon, cel mai mare raider din Europa de Est, despre care se crede că este asociat cu „Spălătoria Rusă”. Jurnaliștii francezi ajung la concluzia că atâta timp cât Rusia, prin fostul președinte, controlează parlamentul moldovean și procurorul general, nu va fi posibil să-și îndeplinească obligațiile față de UE, iar reforma justiției nu va înceta.
Serviciul de presă al Procuraturii Generale a Republicii Moldova nu a comentat deocamdată publicarea ediției franceze.