Leancă: Felul în care instituţiile statului au tratat cazul de omor din Pădurea Domnească afectează imaginea Moldovei
Instituţiile statului au dat dovadă de vulnerabilitate în cazul de omor din Pădurea Domnească, iar modul în care au reacţionat în urma incidentului, afectează imaginea ţării. De această părere este ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă.
"Felul în care instituţiile statului au tratat acest caz, bineînţeles afectează imaginea Republicii Moldova, iar relaţia noastră cu Uniunea Europeană dorim să o edificăm pe anumite principii şi valori, pe anumite realităţi în care instituţiile statului funcţionează", a declarat Iurie Leancă în cadrul unei conferinţe de presă.
Totodată, ministrul a făcut referire şi la declaraţiile ambasadorului Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, şi a ambasadorului Statelor Unite în Moldova, William Moser.
"Aţi văzut reacţia ambasadorului UE, reacţia ambasadorului SUA, care au fost extrem de clare. Pentru un stat democratic, astfel de tratament din partea unor instituţii, din partea unor demnitari nu trebuia să se întâmple. Am demonstrat, din păcate, o anumită vulnerabilitate în această situaţie. Sper că în baza acestui caz tragic, să tragem concluzia că avem nevoie de mai multe reforme în mai multe domenii şi vom demonstra partenerilor europeni că suntem europeni nu prin felul prin care arătăm, dar prin felul cum acţionăm şi ne mişcăm mai departe", a mai spus şeful diplomaţiei de la Chişinău.
Publika.md reaminteşte că în urma incidentului din 23 decembrie, din Pădurea Domnească, tânărul Sorin Paciu a decedat.
Procuratura Generală a deschis un dosar penal pe acest caz, iar fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, figurează ca suspect. Anterior, analiştii politici au declarat că politicienii încearcă să-şi facă PR politic pe marginea tragicului incident.
Şeful delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel, susţine că investigarea tragediei produse la vânătoarea din raionul Făleşti va fi un test pentru ţara noastră, în calea ei de integrare europeană.
De asemnea, ambasadorul Statelor Unite în Moldova, William Moser, s-a arătat deranjat de întârzierea cu care a ajuns incidentul de la Făleşti în vizorul opiniei publice.
- Dirk Schuebel despre omorul din Pădurea Domnească: În ţările UE, funcţionarii implicaţi şi-ar fi suspendat activitatea
- Procuratura Generală a preluat dosarul de la Făleşti. Judecătorul Gheorghe Creţu, cercetat penal
- Dorin Chirtoacă are informaţii noi despre vânătoarea din 23 decembrie: Acolo au fost şi miniştri, şi deputaţi (VIDEO)