Leancă, în adresa comuniştilor: Sunteţi cel mai mare obstacol pentru dezvoltarea ţării
Comuniştii reprezintă cel mai mare obstacol pentru dezvoltarea ţării. O declaraţie în acest sens a fost făcută de premierul Iurie Leancă în cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului.
"Actualul Guvern îşi va duce mandatul până la capăt. Alegeri anticipate nu vor fi. Nu aveţi decât să aşteptaţi alegerile ordinare. Să nu vă supăraţi, dar sunteţi principalul obstacol în cale dezvoltării Republicii Moldova. Meritaţi să fiţi ţinuţi la distanţă de orice pârghie pe care ați putea să o folosiți, din nou, împotriva cetățenilor din Republica Moldova. Vom semna Acordul de Asociere şi vom câştiga. Va fi un an dificil, dar vom depune efort şi ne vom mişca înainte cu reformarea poliţiei, Procuraturii, crearea locurilor de muncă şi vom atrage investiţii", a declarat prim-ministrul Iurie Leancă.
Iurie Leancă a mai spus că deputaţii comunişti vor primi răspunsul pe care îl merită în acest an electoral.
"Aceste obstacole – care sunt formate din ambițiile egoiste ale unora cu pretenția că fac mari jocuri strategice, din dorința de a arăta ce jucători importanți sunt în țara noastră și de a reveni la putere cu orice preț, până la limita trădării de țară – vă spuneam că aceste obstacole nu sunt de neînlăturat. Republica Moldova s-a maturizat. Țara noastră nu mai este izolată, nu mai suntem singuri, iar cei care au încă naivitatea să își imagineze că pot să vândă țara pe bucăți sau că se pot juca cu sentimentele oamenilor din această țară, vor primi răspunsul pe care îl merită în acest an electoral", a mai precizat Iurie Leancă.
Publika.md aminteşte că astăzi deputaţii se întrunesc în prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea primăvară-vară.