Leancă: Suntem pe două planete diferite! Ce l-a enervat la culme pe premier (VIDEO)
Tensiune la începutul şedinţei Guvernului! Prim-ministrul Iurie Leancă s-a arătat inginat de scumpirea recentă a carburanţilor.
"La pompă s-a majorat preţul! Sunt chestiuni care le poţi explica, dar sunt chestiuni care mă depăşesc pe mine şi pe cetăţenii Republicii Moldova. Eu respect autonomia agenţiilor de reglementare în sectorul energetic sau bancar, dar aceasta nu înseamnă că suntem pe două planete care nu se intersectează deloc", a spus premierul.
''În toată Europa preţul scade fiindcă există o legătură directă. Numai în Republica Moldova, nu-mi dau seama cum pe fundalul discuţiilor despre noua metodologie pe care noi am convenit-o cu toţii că va aduce profitabilitatea companiilor respective în realitate preţurile se majorează cică pe fundalul deprecierii leului'', a adăugat Iurie Leancă.
Solicitat de Publika TV, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Sergiu Ciobanu, a spus că este de acord cu premierul Iurie Leancă. Ciobanu consideră că recenta majorare a preţului combustibilului este nejustificată. Totodată, el a menţionat că, săptămâna viitoare, ANRE va iniţia verificări ale activităţii agenţilor economici care au majorat preţul benzinei şi motorinei.
Publika.md precizează că la 19 septembrie, staţiile PECO au scumpit carburanţii pe care îi vând cu amănuntul, pe fundalul scăderii preţurilor globale la ţiţei.
Economie