Leancă: Transnistria va avea numai de câştigat de pe urma implementării Acordului de Asociere cu UE
Autorităţile de la Chişinău vor avea un dialog intensiv cu Transnistria, astfel încât conducerea regiunii, dar şi cetăţenii să înţeleagă faptul că vor avea doar de câştigat de pe urma semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Declaraţia a fost făcută, astăzi, de premierul Iurie Leancă, la Vilnius.
"Tot ce vom face noi e să menţinem angajarea activă a celor de la Tiraspol, atât a liderilor cât şi a mediului de afaceri, în mod special a oamenilor simpli. Prin această angajare, prin acest dialog să eliminăm toate problemele. Vom comunica, în continuare cu cei de la Tiraspol direct, dar şi cu sprijinul partenerii noştri pentru a-i convinge că Zona de Liber Schimb va fi benefică şi pentru companiile din regiunea estică a Moldovei. Transnistria va avea numai de câştigat de pe urma implementării Acordului de Asociere cu UE" a menţionat Leancă.
Tot astăzi, site-ul tiras.ru a scris că structurile de forţă din stânga Nistrului sunt în stare de alertă maximă. Asta deoarece autorităţile de la Tiraspol se aşteaptă la provocări din partea Moldovei, după Summit-ul de la Vilnius. Potrivit sursei, ei le-ar fi cerut serviciilor operative să colecteze informaţii privind eventuale provocări în zona de securitate. Recent, liderul transnistrean, Evgheni Şevciuk, declara pentru o televiziune locală, că nu exclude un conflict armat la linia administrativă cu Moldova.
- Tiraspolul ameninţă Chişinăul cu "măsuri adecvate" dacă vor fi instalate noi posturi de control la Nistru
- Adunarea generală a Coaliţiei se întruneşte în şedinţă. Ce subiecte se află pe ordinea de zi (VIDEO)
- Tot mai mulţi elevi din Găgăuzia aleg să înveţe în Transnistria. IATĂ ce îi sperie pe viitorii absolvenţi