Leancă vrea să plece, Filat nu-l lasă
Premierul Vlad Filat dă de înţeles că declaraţiile ministrului Afacerilor Externe, Iurie Leancă, cu privire la o eventuală demisie nu sunt serioase. Prim-ministrul susţine că diplomatul mai are mult de muncit pentru Republica Moldova.
Întrebat dacă va accepta cererea de demisie a lui Leancă, Filat a spus: "Haideţi să vorbim despre lucruri mai serioase. Orice om este liber să facă ce doreşte, însă dincolo de dorinţele lui Leancă sunt şi obligaţiuni, pe care trebuie să şi le asume".
Publika.md aminteşte că anterior, ministrul de Externe a promis că în cazul în care Moldova nu va obţine regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană până la finele anului 2012, acesta îşi va da demisia. Pe 27 iulie, Iurie Leancă a declarat că va depune cererea de demisie în luna decembrie a anului curent.
Ulterior, EPRESA.md scria că Iurie Leancă ar negocia cu europenii un loc de muncă pe lângă Stefan Fule, Comisar European pentru Extindere şi Politică de Vecinătate.