Lecţii de patinaj şi de viaţă de la legendara Irina Rodnina! Cum s-a simţit la Chişinău
De 10 ori campioană a lumii, de 11 ori campioană a Europei și de trei ori campioană olimpică. Este vorba despre Irina Rodnina, legendara patinatoare din Rusia.
Sportiva a venit la Chișinău și le-a oferit viitorilor patinatori o demonstrație pe gheață și le-a povestit cum să devii sportiv de performanță.
Copiii au ascultat cu atenție sfaturile Irinei Rodnina.
Viața și cariera i-a fost marcată de multe urcușuri și coborâșuri, povestește Irina Rodnina.
A fost părăsită de partener pentru concurenta sa, a trăit două povești de dragoste nereușite și a petrecut mult timp departe de casă.
Totuși, la cei 66 de ani ai săi, campioana spune că este împlinită.
"Am înțeles devreme că sunt iubită de public. Oamenii au avut încredere în mine, însă unii pot fi dezămăgiţi. Este cea mai mare traumă pentru mine", a declarat patinatoarea Irina Rodnina.
Greutățile au făcut-o mai puternică, iar acum în învață pe alții cum să țină piept provocărilor.
La Chișinău, legendara campioană a oferit lecții copiilor care își doresc o carieră în patinajul artistic.
"Mi-a făcut plăcere să mă ocup cu aceşti copii, aveti antrenori foarte buni. Sincer, nici nu m-am aşteptat să văd aici un nivel atât de înalt", a mărturisit patinatoarea legendară.
Copii au fost uimiți de talentul patinatoarei.
În prezent, Irina Rodnina este antrenor de patinaj artistic și deputat în Duma de Stat a Rusiei.