LEFURI ATRACTIVE PENTRU TINERI. Salariile profesorilor începători vor creşte cu 45%
Lefurile majorate profesorilor începători va rezolva problema deficitului de cadre în şcoli şi grădiniţe. Ministrul Finanţelor susţine că remunerările angajaţilor care au un stagiu mai mic de trei ani vor creşte cu 45% din 1 decembrie.
"Tinerii care acum au absolvit Universitatea Pedagogică şi vin să se angajeze. În 2018 salariul mediu pentru această grupă de angajaţi era de 4 179 de lei. Ei vor avea o creştere de 45 la sută şi salariul pentru un aşa profesor, fără grad, fără experienţă va fi de 6 067 de lei", a declarat Octavian Armașu, ministrul Finanţelor.
Ana Cazac predă de doi ani limba şi literatura română la un liceu din Capitală şi se numără printre cei 750 de tineri specialişti din ţară care vor ridica salarii mai mari.
"Ca orişice începător, avem nevoi şi de un loc de trai, iar aceste venituri suplimentare sunt binevenit, pentru că noi poate că închiriem un apartament, şi avem nevoie de bani ca să ne întreţinem, să existăm şi să trăim cât de cât frumos", a spus Ana Cazac, profesoară de limbă şi literatură română.
Potrivit ministerului Educaţiei, în prezent, în instituţiile din ţară nu ajung aproximativ două mii de dascăli. Din cei 260 de absolvenţi, doar 78 s-au angajat conform specialităţii.
"Fizică, chimie, biologie, matematică, educaţia fizică, limaba română, limbi străine. Cam acestea sunt categoriile de cadre didactice necesare pentru sistemul educaţional", a declarat Angela Cutasevici, secretar de stat la Ministerul Educaţiei.
"Creşterea salariilor de la 1 decembrie, sunt absolut convins, că situaţia se va îmbunătăţi, aş vrea să spun cardinal", a menționat Nicolae Chicuș, rectorul Universităţii Pedagogice de Stat "Ion Creangă".
Recent, Guvernul a decis să majoreze îndemnizațiile unice pentru 1500 de tineri specialişti. Astfel, în primii trei ani de muncă, absolvenţii universităţilor vor primi câte 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor - 96 de mii de lei.