Au crescut învăţând împreună să meargă, să se joace, să cânte. Apoi, au făcut din muzică un drum de viaţă, pe care au continuat să meargă tot împreună. Iar publicul nici nu-şi imaginează că-i va vedea vreodată cântând separat. Alţii abia acum pornesc pe acest drum. Vorbim despre fraţi pe care muzica i-a unit pentru totdeauna, şi care dăruiesc împreună lumii bucuria cântecului. Cât este de greu sau de uşor să îţi construieşti cariera artistică împletită cu a altcuiva, am aflat de la câţiva asemenea interpreţi.

Cinci voci "gemene", care vrăjesc prin melodicitatea lor pe oricine. Cele cinci surori s-au născut una după alta în familia Profirei şi a lui Constantin Osoianu din Horeşti, Făleşti.

Ileana, Iulia, Valentina, Romela şi Maria Osoianu au fost descoperite la un festival al dinastiilor de muzicieni, organizat la Chişinău cu peste 30
de ani în urmă. Alături de ele au cântat atunci părinţii şi fratele lor. Îşi amintesc cu drag melodia care le-a purtat noroc.

"Fetele mari" au fost ochite de folcloristul Andrei Tamazlâcaru, care a văzut în ele un mare potenţial. Şi nu a greşit. Cele cinci surori aveau voci fermecătoare. Aşa ceva nu a mai întâlnit nici până atunci, nici de atunci încoace. Le-a luat în ansamblul “Tălăncuţa”, care a devenit pentru Osoience un adevărat rai folcloric. Astfel, maestrul devine călăuza carierei artistice a surorilor Osoianu.

Îşi aduc aminte cu drag cum adunau toţi vecinii la concertele lor improvizate de pe muchia dealului din satul natal.

"Casa noastră e pe muchia dealului. În vale se vede Prutul, pădurea, satele româneşti, e foarte frumos. Şi noi ieşeam cu instrumentele pe muchia dealului. Acolo avem un scăunel special făcut de bunei, ne aşezam şi cântam", îşi aminteşte Iulia Osoianu.

"Şi vă închipuiţi, dacă în vale era pădurea, răsuna şi se adunau toţi vecinii", spune Valentina Osoianu.

Interpretau tot felul de cântece. Chiar şi de estradă. Puţini dintre noi ştiu că, de fapt, în copilărie, surorile Osoianu se vedeau cântăreţe de muzică uşoară.

"Mă vedeam să cânt la tobe", a pecizat Valentina Osoianu.

"Eu mă vedeam cântând la chitară, cu toate că nu ştiam să cânt. Vroiam să fim îmbrăcate în pantaloni albi. Am ajuns însă, să îmbrăcăm costumul naţional şi opincuţele. Nu ne pare rău deloc. Ne place tare. Fără opincuţe, nici nu ieşim în scenă", a afirmat Maria Osoianu.

Nu ştim ce întorsătură avea să ia cariera lor, dar este cert că nu au asemănare în ceea ce au cântat şi cântă.

Patru dintre cele cinci surori locuiesc într-un bloc, pe aceeaşi scară. Nu vor să recunoască faptul că au un lider. Spun însă că ascultă întotdeauna de poveţele Ilenei, pentru că este cea mai mare.

"Ea stabileşte ziua şi oara repetiţiei şi ne spune: eu vin astăzi, voi să-mi fiţi acolo. Ea este creierul nostru", a subliniat Romela Osoianu.

Uneori apar şi unele conflicte, dar trec uşor peste ele.

"Să ştiţi că mai avem şi noi neînţelegeri foarte mici, dar lăsăm una de la alta şi nu ne jignim", a precizat Maria Osoianu.

"Acest lucru vine de acasă, de la mama, fiindcă mama întotdeauna ne-a învăţat de bine. Ne-a spus să ne împăcăm, să fim prietenoase, să mai lăsăm una de la alta", a spus Valentina Osoianu.

Până la urmă, dragostea de cântec le uneşte.

"Cine suntem noi astăzi se datorează părinţilor noştri şi undeva din ceruri ei ne ghidează", a menţionat Maria Osoianu.

Au colindat lumea în lung şi în lat. Franţa, Germania, Rusia, Spania, Finlanda, România sunt doar câteva dintre ţările unde au dus cântecul nostru, dar de fiecare dată revin acolo de unde au pornit.

"Cel mai plăcut moment e atunci când te uiţi în sală şi publicul cântă odată cu tine. Este frumos.  Înseamnă că îţi cunoaşte repertoriul, înseamnă că le place ceea ce faci", a declarat Valentina Osoianu.

Iar fraţii Irina şi Anatol Bivol vin din Cojuşna, Străşeni. Muzica a intrat în viaţa familiei Bivol pe neaşteptate.

"Tata, văzându-mă că atunci când priveam televizorul şi evolua vreun artist, luam mătura şi imitam, a înţeles el ceva. Iar în momentl când în casă nu erau cartofi, tata totuşi mi-a cumpărat un acordeon", a afirmat Anatol Bivol.

În scurt timp, Anatol se număra printre cântăreţii satului.

"În clasa întâi mi-am câştigat prima mea rublă de fier. Ştiam trei cântece: Ileană, Ileană, Măi, ciobane de la oi şi Ostropăţ. Am cântat la un vecin care mergea în armată. După aceea eram invitat la petreceri, la nunţi şi la cumetrii", îşi amiteşte Anatol.

Irina era încă destul de mică atunci când a ieşit cu fratele ei pe scena din sat. Nu ştiau că acel debut în doi va însemna, de fapt, începutul carierei.

"Eram în clasa întâi. Vă daţi seama, atunci am ieşit pentru prima dată în scenă", povesteşte Irina Bivol.

Deşi vedeau că Irina şi Anatol sunt pasionaţi de muzică, părinţii au insistat ca odraslele lor să aibă alte profesii. Pe Irina au dat-o la şcoala de pictură, iar pe Anatol - la cea de medicină.

"Mama vroia să ne vadă pe amândoi oameni gospodari. În sat se considera că meseria de a fi artist, de a cânta, nu e chiar gospodărească", a spus Irina.

"Mama spunea: dragul mamei, să laşi fata asta, să nu-i încurci viaţa, dă-i pace măcar ei. Apoi am să vă spun că am furat-o pe Irina de la şcoala de pictură şi am mers la scoala de muzică Ştefan Neaga. Când ne-a văzut tata la televizor a început să plângă", a declarat Anatol Bivol.

E piesa care le-a adus popularitatea. Cei doi fraţi nu-şi pot aminti fără emoţii ce s-a întâmplat a doua zi după Revelionul de acum 23 de ani.

"A doua zi după Revelion, piesa Florile dragostei a început să fie cântată de toată ţara", a precizat Anatol.

"Doamne, eram o fetiţă de 20 de ani şi atunci într-adevăr era o euforie. Nu–mi venea să cred. Nu înţelegeam, de fapt, ce se întâmplă", a menţionat Irina.

Şi aşa cum pe atunci nu existau cupluri muzicale formate din frate şi soră, a trebuit să treacă ceva timp ca publicul să înţeleagă că sunt fraţi.

"Apoi a venit timpul când soţia mea umbla cu poza de la nuntă pe la serviciu şi spunea că noi suntem frate şi soră. Multe pariuri au fost pierdute atunci", a afirmat interpretul.

Uneori se întâmpla ca Irina să întârzie la repetiţii. Dar Anatol a învăţat-o să fie punctuală.

"Acele cinci minute care le întârziam nu le consideram întârziere. El mă penaliza pentru asta", îşi aminteşte Irina.

"I- am spus ca să nu încurcăm în meserie lucrul acesta că suntem frate şi soră. Adică ceea ce ţine de meseria noastră, să fim punctuali, să facem la nivel ceea ce avem de făcut, dar când este de chiuit cu neamul nostru şi aşa mai departe, atunci e altceva", a subliniat Anatol Bivol.

Irina ţine cont de sfaturile şi criticile lui Anatol.

"Plus că-mi este frate, mi-a fost toată perioada asta pedagog, îmi este şi un bun prieten. Atunci când am o problemă, pentru că multe se întâmplă în viaţa omului, el a fost cel care a fost mereu alături cu o povaţă", destăinuie Irina.

"Am norocul să am aşa o soră ca Irina. Nu aş prezenta atâta interes fără de Irina. De multe ori zic, mă rog, se mai întâmplă să cădem în depresii şi atunci, dacă se întâmplă să cad eu, Irina mă ridică, iar dacă cade Irina, eu o ridic. Ne sprijinim unul pe altul, frăţeşte", a spus Anatol.

Cine ştie, poate că şi aceşti copii vor deveni interpreţi renumiţi. Este vorba despre fraţii Cristi şi Stefănel Burlacu din Chişinău, care împreună cu prietenul lor Laurenţiu Rotari nu au ieşit acum la o simplă plimbare. La fel ca şi în alte cinci zile ale săptămânii, după ore, se grăbesc spre sala de repetiţii. Au şi o formaţie, care se numeşte "Trei amici".

Dar dacă participăg la concursuri, neapărat revin cu trofee. Aşa că şi de această dată se pregătesc serios de viitorul concert.

"Îmi place când terminăm cântecul, venim în culise şi toţi ne spun cât de frumos am dansat", a spus Ştefănel Burlacu.

"E ceva aproape de sufletul meu. Este ceva extraordinar", a declarat Laurenţiu Rotari.

Deşi are doar 12 ani, Cristi, cel mai mare dintre fraţii Burlacu, este sigur că muzica şi dansul sunt mai mult decât o simplă pasiune pentru el.

"Pentru mine, muzica este o formă de a vorbi cu lumea, de aţi exprima ideile tale prin cântec sau prin mişcările de dans. Ca să ies în scenă trebuie să am forme bine dezvoltate a corpului, trebuie să arăt bine", a afirmat Cristi Burlacu.

Cei „Trei amici” au parte şi de un conducător artistic destul de exigent. Este vorba despre interpretul şi compozitorul Viorel Burlacu. Acasă, însă, este tatăl celor doi fraţi - Cristi şi Ştefănel. Dar asta e acasă.

"Cred că ei s-au deprins deja cu stilul meu de a fi, pentru că eu da, sunt binevoitor de obicei, dar este un buton şi când încep să lucrez se termină toată eticheta asta de bunăvoinţă aparentă. Dacă începem să lucrăm, atunci s-a terminat şi ei s-au deprins cu lucrul acesta, niciodată nu au pretenţii", a declarat Viorel Burlacu.

"Sunt momente când ei se joacă, când glumesc, dar din moment ce cântă sau învaţă o piesă muzicală este foarte serioasă treaba. Tati pentru ei este un pedagog în primul rând. E cam dur, dar Relu ştie foarte bine să ajungă la sufletul copilului, să deschidă în el potenţialul artistic. Ee una să ştii a cânta şi alta să
deschizi în copil dragostea asta pentru farmecul muzicii", a asubliniat Rodica Burlacu, mama lui Cristi şi Ştefănel.

Există şi o piesă pe care o cântă întreaga familie Burlacu, inclusiv Raluca, surioara mai mică a lui Cristi şi Ştefănel.

Cristi şi Ştefănel sunt convinşi că atunci când ai un frate alături, pe scenă, nici emoţiile nu mai sunt atât de mari.

"Bazându-mă pe fratele meu şi el bazându-se pe mine, ne va fi mai uşor să trecem peste problemele vieţii, piedicile vieţii", a spus Cristi.

Iar dacă greşesc unul faţă de celălalt, supărarea nu ţine prea mult.

"Câte odată ne mai certăm pentru faptul cine să spele vesela, cine să dea cu aspiratorul", povesteşte Ştefănel.

Laurenţiu spune că se simte foarte bine în compania celor doi fraţi.

"Mă adresez lor, ei mă ajută, mă susţin. Ei pentru mine sunt ca nişte fraţi", a menţionat Laurenţiu.

Deşi spun că nu se prea satură de somn, deoarece mai au de făcut şi temele pentru acasă, le place viaţa de artist.

"Merg la repetiţii, apoi fac temele până la miezul nopţii", a spus Ştefănel.

Băieţii au muncit mult înainte de a obţine performanţe. Au început să iasă în scenă pe când erau de grădiniţă.

"Ştiţi, în sala festivă sunt multe scaune şi tati s-a pus pe jos şi-mi arăta cu mâinile cum să procedez. Iar eu nu ştiam ce să fac şi cântam mai tare, mai tare, apoi mai încet, mai încet. Apoi mai tare, mai tare. Şi am luat locul întâi la Ploaia de stele", povesteşte Ştefănel Burlacu.

"Mai întâi, vreau să combin pasiunea şi interesul lor. Trebuie să-şi motiveze acţiunile lor. Mă strădui să nu-i şablonez, să nu-i bag în nişte pătrate. Fugim de standarde", a precizat Viorel Burlacu, tatăl lui Cristi şi Ştefănel.

"Dacă simţi că publicul apreciază ceea ce faci, deja simţi că în tine apare voinţa sau puterea de a merge mai departe, vrei să cânţi, să bucuri şi mai tare oamenii", a spus Cristi Burlacu.