LEGE ASPRĂ: Deputaţii cu comportament inadecvat vor fi suspendaţi
Primul ministru israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat duminică dorința de a exista o lege care să permită suspendarea deputaților pentru comportament nepotrivit, după vizita unor parlamentari arabi israelieni la rude ale autorilor atacurilor antiisraeliene, scrie rtv.net.
"În cadrul unei reuniuni cu șefii partidelor din coaliția sa, primul ministru și-a dat acordul pentru redactarea unei legi care să permită Knesset-ului (parlamentul israelian) să suspende un membru al acestuia după un comportament nepotrivit", potrivit unui comunicat oficial.
Suspendarea s-ar putea face cu aprobarea a 90 dintre cei 120 de deputați, precizează documentul.
Acest anunț a fost emis ca urmare a recentei vizite făcute de trei deputați arabi israelieni rudelor unor palestinieni care comiseseră atacuri antiisraeliene și fuseseră uciși de forțele de ordine, întâlnire denunțată de o parte a clasei politice. Cei trei deputați au asistat și la reuniunea unui comitet care cerea să se fie restituite familiilor corpurile palestinienilor uciși, potrivit Agerpres.
În ultimele patru luni, în Israel au avut loc violențe care i-au costat viața pe 165 de palestinieni, 26 de israelieni, un american, un eritreean și un sudanez.
- Deputat implicat într-un incident în avion. De vină e consilierul său beat
- Deputaţii coaliţiei de guvernare vor modificarea Constituţiei, pentru a exclude imunitatea parlamentară
- Show la Consiliul Superior al Magistraturii! Trei judecători riscă să fie sancţionaţi disciplinar (VIDEO)
- Doi bărbaţi se comportau ciudat pe străzile capitalei. Poliţiştii i-au reţinut imediat
- AUDIERI PUBLICE asupra proiectelor de legi pentru modificarea și completarea Codului Audiovizualului
- Violenţe în Parlamentul Japoniei! Ce i-a făcut pe deputaţi să-şi împartă pumni (VIDEO)