Lege doar pe hârtie. Autorităţile continuă să ignore persoanele cu mobilitate redusă VIDEO
Municipiul Chişinău este inaccesibil pentru persoanele cu mobilitate redusă. O spun oamenii dependenţi de scaunul cu rotile, care sunt nevoiţi să ceară ajutorul celor din jur pentru a se deplasa. Pentru ei asta înseamnă acces limitat într-o instituţie de stat, teatru sau chiar gară. Este şi exemplul Elenei Raţoi, de 23 de ani, care din acest motiv merge doar în locurile accesibile pentru ea.
Deşi legislaţia obligă autorităţile şi instituţiile să permită circulaţia persoanelor cu dizabilităţi, prevederea nu este respectată.
"De obicei instituţiile nu sunt adaptate cu rampe, chiar dacă sunt rampe ele sunt abrupte, alunecoase şi sunt neaccesibile pentru noi. Ca să le urcăm trebuie să solicităm ajutorul cuiva", a menţionat Elena.
Elena ne-a dovedit că şi instituţiile de stat sunt inaccesibile. Sala cu Orgă, de asemenea, limitează accesul oamenilor cu dizabilităţi. Şi la Oficiul Poştal Central avem aceeaşi situaţie.
"Este prea abruptă banda, iar o altă problemă este că nu are dimensiunile corespunzătoare. Roţile din faţă nu intră pe benzi şi respectiv este imposibil să mă ridic", a explicat tânăra.
Pentru a fi accesibilă, rampa nu trebuie să fie abruptă şi nici lunecoasă. Totodată, e necesar ca aceasta să aibă o bară laterală, care serveşte ca suport. O altă problemă este lipsa locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi.
"Atunci când am venit am fost nevoită să las maşina pe trotuar. Lângă unele magazine există câteva locuri de parcare pentru persoane cu dizabilităţi, dar acolo e o altă problemă, acolo sunt parcate alte maşini", a declarat Oxana Piscenscaia, persoană cu mobilitate scazutaă.
Un studiu realizat de organizaţia Bloguvern arată că doar două intersecţii din centrul Capitalei sunt complet dotate cu rampe de acces. 90 sunt parţial amenajate, iar 29 nu dispun de astfel de platforme.