Legea cu privire la controlul în comun la frontieră a fost promulgată de președintele Poroșenko, în prezența premierului Filip
(UPDATE 12:54) Aatol Ţăranu, analist politic: "Este foarte bine cunoscut faptul că Ucraina joacă rolul de mediator, dar şi de viitor garant al unor înţelegeri asupra statului Transnistrei în componenţa Republici Moldova, în cazul în care o asemenea rezolvare a problemei va avea loc.
Este foarte bine cunoscut şi faptul că Ucraina mult timp şi-a coordonat foarte precis acţiunile sale cu Federaţia Rusă în ceea ce priveşte deferendul transnistrean şi soluţionarea politică a acestui deferend. De aici noi am avut anumite probleme, acum vorbesc despre Republica Moldova, despre Chişinău oficial în coordonarea acţiunilor noastre cu Ucraina la frontiera de est a Republicii Moldova.
Kievul nu a fost dintotdeauna pentru o colaborare cât mai strânsă cu Chişinăul în această privinţă. Însă după evenimentele care au avut loc în Ucraina, aici vorbesc despre Crimeea, despre organele de est ale Ucrainei, atunci când relaţia Kievului cu Federaţia Rusă s-a deteriorat simţitor Kievul şi-a revăzut inclusiv şi atitudinea sa faţă de ceea ce se numeşte deferendul transnistrean.
În aceste condiţii Republicii Moldova i s-a deschis o fereastră de oportunitate pentru a-şi coordona mai strâns acţiunile sale cu Ucraina şi una dintre filierile unde această interacţiune s-a manifestat plenar a fost regimul hotarului de est al Republcii Moldova, care după cum cunoaştem nu este controlat de oficialităţile constituţionale ale statului nostru.
Acum Ucraina este deschisă pentru o colaborare strânsă cu Republica Moldova în acest sens şi promulgarea de preşedintele Ucrainei a acestei legi înseamnă nimic altceva decât contribuţia substanţială a Ucrainei la ridicarea nivelului de suvernaitate a Republicii Moldova şi aici mă refer la hotarul nostru de est.
Desigur, această acţiune pune într-o situaţie complicată regimul separatist de la Transnistria, dar şi sponsorii de la Moscova care toţi aceşti ani au favorizat şi sponsorizat regimul separatist de la Tiraspol.
Trebuie să salutăm această decizie a Kievului, a preşedintelui Poroşenco şi trebuie să spunem că oficialităţile Republicii Moldova au obţinut un succes remarcabil, care trebuie neapărat să fie menţionat".
(UPDATE 12:44) Corneliu Ciurea, politolog: "Aceste perspective sunt reale. Acţiunile comune la frontieră deja sunt demarate de ambele state şi funcţionează destul de bine. Au dat un rezultat pozitiv. Noi am început să controlăm segmentul transnistrean. EUBAM va rămâne o anumită perioadă în această regiune. A avut un rol pozitiv în controlul contrabandei pe segmentul transnistrean. Europenii au un interes de a menţine controlul în această zonă."
(UPDATE 12:32) Alexandru Popescu, colonel în rezervă SIS: "Mai multe persoane au ales celelalte controlae care nu sunt comune. Este vorba de mercenari, persoane cu trecut criminal, chiar şi aşa numiţii oficiali de la Tiraspol. Însă, agenţii economici din stânga Nistrului care doresc să se dezvolte şi să-şi exporte produsele în UE se adaptează la standarde, utilizând actele oficiale ale autorităţilor de la Chişinău. Toată lumea conştientizează că statul trebuie să aibă capacităţile de a controla ce intră în ţară şi ce iese."
(11:53) Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat astăzi Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, în prezența prim-ministrului Pavel Filip.
Premierul Pavel Filip a exprimat recunoștință pentru acest pas important, care va permite Republicii Moldova să controleze pe deplin frontiera de stat moldo-ucraineană, inclusiv pe segmentul transnistrean.
Controlul în comun la frontieră a fost început pe 17 iulie 2017 în punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisk, aflat pe teritoriul Ucrainei.
În februarie 2018, guvernul de la Kiev a aprobat Acordul privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Decizia a fost salutată de premierul Pavel Filip, care s-a arătat convins că acest acord va aduce doar beneficii părților.
Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene a fost ratificată de Rada Supremă a Ucrainei la 1 martie curent.
Acordul privind controlul în comun la frontiera moldo-ucraineană a fost semnat în cadrul vizitei oficiale din octombrie 2017 a premierului Ucrainei, Volodimir Groisman, în Republica Moldova.
Controlul în comun va fi aplicat la toate punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, atât în cazul transportului auto, cât și al celui feroviar.
Potrivit autorităților, acesta va eficientiza interacțiunea instituțiilor cu funcții de control la frontieră din cele două state şi va facilita traficul de persoane și de mărfuri.
PUBLIKA.MD aminteşte că şeful Executivului se află în vizită la Kiev cu ocazia participării la Forumul de securitate, în cadrul căruia prim-ministrul Pavel Filip va ține un discurs.
În marja evenimentului, vor fi abordate și subiecte legate de provocările ce pun în pericol securitatea regională şi europeană, situaţia actuală din regiune, dar și conflictele prelungite şi importanța dialogului în soluționarea acestora.
Potrivit programului, va avea loc și o ședință a delegațiilor Republicii Moldova și Ucrainei, unde vor fi semnate documente bilaterale pentru intensificarea cooperării în domeniul transportului aerian și auto.
Forumul de la Kiev este la cea de-a 11-a ediție și a fost inițiat de fostul premier ucrainean Arseni Iațeniuc.
Iar la începutul lunii martie, la Chișinău, a avut loc prima conferință interparlamentară la nivel înalt pe probleme de securitate.
În cadrul reuniunii, reprezentanţii din Georgia, Moldova și Ucraina au semnat o declarație privind securitatea regională și perspectivele de integrare europeană.
Conferinţa a avut loc la iniţiativa şefilor Legislativelor din cele trei ţări. La eveniment au participat reprezentanți ai 11 parlamente, inclusiv șapte președinți ai Legislativelor din Moldova, Georgia, Ucraina, Suedia, Norvegia, Lituania și Letonia.
De asemenea, au fost prezenți şi membri ai Parlamentului European dar și ai Congresului SUA, precum și experți din domeniu.
- Tragedie fără margini în Ucraina. Patru oameni au murit după ce maşina în care se aflau a trecut peste o mină
- Liderul de la Kiev, Petro Poroşenko, a anunţat că Ucraina PĂRĂSEŞTE CSI
- Pavel Filip: Conflictele îngheţate şi prezenţa militară a Rusiei, cele mai mari riscuri pentru securitatea Europei de Est
- Vinul Moldovei – oaspete de onoare al expoziției internaționale "Arvinis", în Elveția