Legea nu e lege pentru toţi! Motivul pentru care patru agenţi economici au primit AMENZI DE MII de lei
Patru agenţi economici au primit amenzi de câte 7.000 de lei, pentru că permiteau fumatul în localurile pe care le deţin. În două cazuri, au fost întocmite prescripţii sanitare, iar alţi cinci proprietari s-au ales cu procese verbale.
Potrivit Centrului Naţional de Sănătate Publică, printre neregulile depistate în cafenele se numără lipsa avertismentul "Fumatul interzis", dar şi prezenţa scrumierelor pe mese. Într-un singur caz, s-a stabilit că administraţia localului permitea promovarea şi publicitatea produselor din tutun.
În data de 31 mai, a intrat în vigoare legea antitutun, care interzice fumatul la locul de muncă, în incinta barurilor, restaurantelor sau cluburilor de noapte. Amenzile pentru nerespectarea legii se ridică la 1.400 de lei pentru persoanele fizice şi până la 10.000 de lei - pentru cele juridice.