Legea, pentru care guvernul și-a asumat răspunderea, este neconstituțională
Legea pentru care Guvernul a asumat răspundere şi care prevede mai multe măsuri sociale şi cele în susţinerea mediului de afaceri contravine Legii Supreme. Hotărârea a fost pronunţată de Curtea Constituţională după mai bine de cinci ore de dezbateri.
Decizia a fost luată ca urmarea sesizării, depuse de deputaţi PAS, PPDA, grupul PRO MOLDOVA, dar și deputatul independent Alexandru Oleinic, care au invocat motivul că multe prevederi ale documentului nu au nicio legătură cu starea de urgenţă și nici cu pandemia şi promovează interese ascunse.
LIUBA ŞOVA, judecător CC: "Curtea Constituţională hotărăşte: 1. Se admit sesizările depuse. Se declară neconstituţională legea nr. 56 din 2 aprilie 2020 privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă."
Sesizările opoziţiei au fost comasate şi examinate în lipsa preşedintelui Curţii Constituţionale, Vladimir Ţurcan. La începutul şedinţei acesta a declarat că se va abține de la vot pentru a evita interpretări în spaţiul public. Deputaţii din opoziţie și-au prezentat pe rând argumentele împotriva modificărilor asumate de Guvern. Este vorba despre modificarea cuantumului taxelor pentru extragerea mineralelor utile, a taxei pentru folosirea subsolului și a cotelor taxelor pentru extragerea resurselor naturale. A fost contestată și modificarea Codului fiscal prin oferirea facilităților la restituirea accizelor pentru magazinele duty-free în sensul intrării în țară, dar și prevederea care se referă la interzicerea expunerii vizibile a produselor din tutun pentru fumat şi a produselor conexe în spaţiile comerciale accesibile publicului.
SERGIU LITVINENCO, deputat PAS: "Dispoziţiile contestate fac parte mai degrabă din politică bugetar-fiscală pentru anul 2021.Respectarea criteriului a aplicării imediate a legii nu poate fi reţinut. În aceste condiţii nu poate fi vorba despre măsuri de urgenţă de aplicarea imediată. ".
DINU PLÎNGĂU, deputat PPDA: "Modificările operate au fost introduse abuziv pentru a submina autoritatea parlamentarismului şi instituţia parlamentară, fără a avea o argumentare. Nu a existat nicio importanţă şi raţionament valoros de ordin economic ca să justifice operarea modificărilor menţionate."
SERGIU SÎRBU, deputat PRO MOLDOVA: "Considerăm că au fost sfidate normele constituţionale. A fost depăşit şi principiul separării puterii de stat. Dispoziţiile articolului 106, prim, din Constituţia nu pot fi interpretate în sensul în care ar permite Guvernului substituirea Parlamentului oricând şi în orice condiţii."
Secretarul de stat al ministerului Finanţelor Dorel Noroc a explicat că, în opinia Guvernului, toate măsurile incluse în proiect sunt necesare pentru a redresa situaţia economică din cauza pandemiei:
"Prevederile care au fost solicitate să fie declarate neconstituţionale fac parte din acest amalgam de propuneri care vin să susţină mediul de afaceri. Nu se referă modificarea la magazine duty-free, noi o să luptăm că în magazine duty-free să fie pe acelaşi cântar fiscal producţia autohtonă şi producţia de import."
Amintim că anterior, în spațiul public s-a vehiculat ideea că unele prevederi din legea privind asumarea răspunderii ar fi în beneficiul unor agenți economici. Printre aceștia s-ar număra și deputatul PDM, Eugeniu Nichiforciuc, care are o afacere în domeniul extragerii mineralelor utile și ar beneficia în urma micșorării taxelor în acest domeniu.
Ulterior, Nichiforciuc a respins acuzațiile. Și ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuța, a negat că măsurile propuse de Guvern au un caracter ascuns și a menționat că acestea vin să susțină domeniul social-economic pe timp de pandemie. După ce joia trecută Curtea Constituțională a suspendat Legea privind măsurile instituite în perioada de urgenţă, dar și a criticilor aduce de opoziție, Comisia pentru Situații Excepționale a luat mai multe decizii referitor la suportul oferit pentru cetățeni și agenți economici, care s-au regăsit în legea contestată. În aceste condiţii, cetățenii ar urma să beneficieze în continuare de suportul de șomaj.
Pachetul de măsuri prevede aprobarea procedurii prin care cetățenii pot cere și primi ajutor de șomaj în sumă de 2.775 de lei. Totodată, a fost majorat venitul lunar minim garantat de la 1.107 lei până la 1.300 lei, pe perioada stării de urgență, ceea ce permite majorarea și a cuantumului pentru fiecare copil de la 553 lei până la 975 lei.