Legea privind utilizarea limbilor minorităților a fost declarată neconstituțională în Ucraina
Curtea Constituţională a Ucrainei a anunţat că Legea „Privind principiile politicii lingvistice de stat” care prevedea, dreptul de utilizare a limbilor regionale în zone cu o populaţie minoritară mai mare de 10 la sută, este considerată neconstituţională, scrie libertatea.ro.
În baza legii de acum șase ani, care permitea minorităţilor naţionale să utilizeze limba maternă inclusiv în dialogul cu autorităţile locale, mai multe localităţi cu o populaţie majoritar românească, dar şi unele raioane din Ucraina, au adoptat hotărâri de recunoaştere a limbii române ca limbă regională pe lângă cea ucraineană.
În același context, mai multe autorităţi regionale din centrul, sudul şi estul ţării au recunoscut limba rusă ca fiind limbă regională, și unele localități din regiunea Transcarpatică au luat măsuri similare pentru limba maghiară.
Examinarea legii ”Kivalov-Kolesnicenko”, numită așa după cei doi inițiatori ai ei, de către Curtea Constituţională a fost iniţiată în 2014, iar şedinţele plenare fără participarea presei au avut loc începând cu luna decembrie 2017. Miercuri, 28 februarie 2018, Curtea Constituţională a hotărât că Legea „Privind principiile politicii lingvistice de stat” nu este constituţională.
Prin această decizie a Curţii Constituţionale din Ucraina etnicii români, dar şi alte minorităţi, rămân fără o bază legislativă temeinică, care să le asigure libera funcţionare a limbii materne în zonele locuite compact de ei. Aceasta, mai ales în contextul adoptării Legii Educaţiei, introducerii unor cote lingvistice la TV şi radio şi absenţei unei concepţii de alternativă referitoare la statutul limbilor minorităţilor în regiuni. Din păcate, Kievul continuă să realizeze concepţia „lumii ucrainene” fără să ţină cont de interesele şi situaţia minorităţilor naţionale, care şi aşa trec prin grele încercări de păstrare a limbii şi identităţii naţionale, scrie BucPress.