Legenda muzicii country Glen Campbell a murit la vârsta de 81 de ani
Legenda muzicii country Glen Campbell, cunoscut în special pentru hitul "Rhinestone Cowboy", care a vândut milioane de albume pe parcursul îndelungatei sale cariere, a murit în vârsta de 81 de ani.
Informaţia a venit din partea familiei sale. "Cu inima deosebit de îndurerată anunțăm decesul soțului nostru iubit, tatălui, bunicului și legendarului cântăreț și chitarist", a precizat familia într-un comunicat.
Campbell, care suferea de Alzheimer, s-a născut la 22 aprilie 1936 într-un orașel din Arkansas (sud), al șaptelea dintr-o familie cu doisprezece copii, scrie realitatea.net
Cântărețul, care figura în clasamentul celor mai bine vânduți artiști în SUA și Marea Britanie în anii '60, își lansase în luna iunie cel mai recent album al său, "Adios".