Legenda rugby-ului, Jonah Lomu, a fost petrecut pe ultimul drum şi omagiat printr-un haka (VIDEO)
Legenda rugby-ului, Jonah Lomu a fost petrecut pe ultimul drum de către mii de oameni, iar foştii săi coechipieri l-au omagiat printr-un haka de adio.
Fostul căpitan al naţionalei Noii Zeelande, Buck Shelford, a condus ultimul haka pentru Jonah Lomu, la care au participat şi foștii internaționali Michael Jones și Frank Bunce, precum și actualul campion mondial Jerome Kaino.
La ceremonia de pe stadionul Eden Park din Auckland au participat mai mulţi oficiali, printre care şi preşedintele federaţiei internaţionale, World Rugby, Bernard Lapasset, venit special de la Paris, în vreme ce sicriul în care se afla Lomu a fost purtat pe umeri și de doi foști mari jucători australieni, Tim Horan și George Gregan.
"Sunt binecuvântat, deoarece am avut ocazia să-ţi fiu alături în aventura ta, prietene. Ne vei lipsi tuturor, "Uriaşule"! Odihneşte-te în pace!", a spus fostul coechipier al lui Jonah Lomu, Eric Rush.
În vârstă de 40 de ani, Jonah Lomu a murit pe 18 noiembrie, în urma unui atac de cord.
Supranumit "Omul munte", Jonah Lomu a fost considerat unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria rugby-ului.
Neo-zeelandezul a reuşit un număr record de 15 eseuri la ediţiile din 1995 şi 1999 ale Cupei Mondiale, performanţă care a fost egalată abia în acest an de către sud-africanul Bryan Habana.