Legi încălcate de vânzători: Mai mulţi agenţi economici şi comercianţi au fost sancţionaţi dur
Vânzătorii continuă să încalce legea. Chiar dacă este interzis ca tutunul și băuturile alcoolice să fie comercializate persoanelor sub 18 ani, ei le vând minorilor țigări și alcool cu bună știință.
Astfel, în perioada 1 - 22 iulie, pentru comercializarea către minori a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice au fost sancționați 26 de vânzători, care s-au ales cu amenzi de 41 600 de lei.
Pentru încălcarea regulilor de comercializare cu amănuntul a băuturilor alcoolice au fost documentaţi 12 agenţi economici. Ei au fost sancţionaţi cu amenzi de 7 800 de lei.
Totodată, pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului, părinţii au fost sancţionaţi conform legii în vigoare.
De asemenea, în privinţa copiilor au fost întocmite prezentări, fiind expediate în adresa Consiliilor locale pentru protecţia drepturilor copilului, pentru aplicarea măsurilor de influenţă publică şi implicarea în soluţionarea problemelor copiilor aflaţi în dificultate.