Legile cu impact major, adoptate de Parlament în sesiunea primavară-vară
Reducerea TVA pentru agricultori, majorarea pragului electoral, dar şi resubordonarea Centrului Naţional Anticorupţie Guvernului. Sunt doar câteva dintre legile cu impact major, adoptate de parlamentari în sesiunea de primăvară.
La începutul lunii aprilie, deputaţii au redus taxa pe valoare adăugată pentru agricultori de la 20, la 8 la sută. Condiţia impusă de legislatori este ca diferenţa de 12 procente să fie transferată pe un cont special. Aceşti bani fermierii îi pot folosi doar pentru scopuri agricole. Facilitatea a fost extinsă şi pentru producătorii de zahăr.
Tot în primăvară, legislatorii au reconfirmat că persoanele condamnate pentru viol asupra minorilor nu pot fi amnistiaţi. Şi asta după ce legea a fost respinsă de şeful statului. Iar în mai, aleşii din partea PLDM şi cei ai PCRM au votat un set de legi care au scandalizat societatea şi au atras critici dure din partea comunităţii internaţionale. Mai exact, a fost majorat pragul electoral de la patru la şase la sută.
De asemenea, a fost abrogat sistemul electoral mixt, extinse împuternicirile premierului interimar şi demis procurorul general. Totodată, PLDM şi PCRM au resubordonat Centrul Naţional Anticorupţie Guvernului şi au votat o lege care să permită Parlamentului să demită magistraţii Curţii Constituţionale. Cele mai multe din documentele votate în tandem de PLDM şi PCRM au fost anulate de Curtea Constituţională.