Legumicultorii din Floreşti suportă pierderi majore din cauza producţiei care se alterează
Ofertă fără cerere. Vorbim despre legumele din acest an. Producătorii din Făleşti spun că recolta de roşii este foarte mare, dar, din cauza cererii mici, preţurile sunt derizorii. Astfel, tone de producţie se alterează, iar producătorii suportă pierderi enorme.
Preţul unui kilogram de roşii la piaţa din oraşul Făleşti variază între 1,5 lei şi 3 lei. Faţă de luna trecută, preţul s-a micşorat de aproximativ trei ori.
"Preţurile sunt normale, la timpul actual, consider eu", spune un cumpărător.
Producătorii de legume spun că suportă pierderi în această perioadă. "Roşiile acestea, undeva, costă 3-4 lei. Sunt crescute pe suport şi noi o vindem cu 2-2,5. Astăzi s-a mai ridicat preţul, dar am vândut şi cu 1,5 lei. În România, la Iaşi, este 10 lei un kilogram, dar hotarul este închis, nu ne dau voie", a declarat un vânzător.
Ion Caliga, producător de roşii spune următoarele: "Este marfă îndestulată, dar în timpul de faţă nu prea putem vinde. Ar fi normal să fie o piaţă de desfacere mai mare, să putem da cu grămada, să exportăm".
Potrivit lui Valeriu Garaz, administrator de piaţă Făleşti în acest an roada este din abundenţă. "Anul acesta avem în abundenţă, anul trecut a fost mai secetos, producţie mai puţină şi preţul mai mare. Mai jos de 4-5 lei nu s-au vândut roşiile", a precizat Garaz.
Autorităţile raionului Făleşti nu cunosc problema fermierilor.
"Nu cunosc chestia aceasta cu frontiera, cu România, nu pot să vă spun, dar, totuşi, cunosc că mulţi dintre producătorii mici solicită piaţa românească", a punctat Nicolae Bârlibia, reprezentant Direcţia agricultură.
Cu aceeaşi problemă se confruntă şi producătorii din raionul Ungheni. Zilnic, în piaţa din Făleşti vin peste 30 de legumicultori.