Leicester City a mai făcut o victimă în fotbalul european. Formația engleză s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor
Deși are mari probleme în campionatul intern, Leicester City a mai făcut o victimă în fotbalul european! Formația engleză s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor după ce a reușit să elimine din competiție câștigătoarea Ligii Europei, FC Sevilla.
Chiar dacă a pierdut în tur cu 1-2, campioana Angliei a reușit să întoarcă rezultatul în manșa secundă. Leicester City s-a impus cu 2-0 prin golurile marcate de Morgan și Albrighton.
Sevilla a jucat în inferioritate numerică din minutul 74 după ce Nasri a fost eliminat pentru cumul de cartonașe. Andaluzii au ratat o ocazie uriașă de a duce meciul în prelungiri, în minutul 80, când Steven Nzonzi a ratat o lovitură de la 11 metri.
Leicester City a reușit o calificare istorică în sferturile Ligii Campionilor cu Craig Shakespeare pe banca tehnică. Acesta l-a înlocuit pe Caludio Ranieri care a fost demis luna trecută după ce Leicester a pierdut meciul tur cu Sevilla.
Juventus Torino s-a calificat fără emoții în sferturi. După ce s-a impus cu 2-0 în prima manșă, pe Estadio Do Dragao, campioana Italiei a dispus și în retur de FC Porto, scor 1-0.
Singurul gol al partidei a fost înscris de Paulo Dybala din penalty la finalul primei reprize.
În această seară sunt programate ultimele două meciuri din optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Atletico Madrid va juca pe teren propriu cu Bayer Leverkusen, iar AS Monaco cu Manchester City. Partida din Franţa va fi transmisă în direct de Canal 3 cu începre de la ora 21:45.
- MECIUL SERII la Canal 3. FC Porto întâlneşte Juventus Torino în lupta pentru trofeul Ligii Campionilor
- Juventus Torino, cu un picior în sferturi. Italienii au învins în deplasare formația FC Porto
- Confruntarea legendelor în Ligă. Casillas şi Buffon vor juca într-un nou meci
- Este oficial! Shakespeare a preluat Leicester City și va conduce "vulpile"