Lenin, omagiat de comunişti. Voronin a păstrat tradiţia şi a înmânat carnete de partid
Zi plină de semnificaţie şi pentru nostalgicii vremurilor comuniste. Zeci de cetăţeni, majoritatea simpatizanţi ai Partidului Comuniştilor, au marcat împlinirea celor 142 de ani de la naşterea lui Vladimir Ilici Lenin. Evenimentul a avut loc la două zile după ce câţiva cetăţeni au încercat să demoleze monumentului fostului lider bolşevic.
Iniţial, la monumentul lui Lenin răsuna muzică autohtonă. Imediat ce au apărut reprezentanţii presei, acordurile muzicale au fost schimbate.
În scurt timp, peste o sută de oameni, inclusiv deputaţi PCRM, au venit să depună flori la statuia lui Lenin. Nelipsiţi au fost şi pensionarii, care mai elogiază şi astăzi ideile promovate de fostul lider bolşevic.
"Un asemenea geniu precum e Lenin se naşte la o mie de ani! Trebuie să învăţăm de la astfel de oameni", a spus preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.
"Este principalul ideolog din viaţa mea. A fost un exemplu şi mă mândresc că seamăn cu el", a povestit un bătrân.
"Pe al doilea loc, după Lenin, l-aş plasa pe Vladimir Putin. Voronin este un om deştept, bun. A soluţionat multe probleme sociale, dar în domeniul politic a făcut puţin", consuideră o femeie.
Tradiţional, în această zi noii membri PCRM au primit carnete de partid. Iar unii dintre simpatizanţii comuniştilor nu au putut spune prea multe despre Lenin.
"Acum discutam cu prietena şi întrebam dacă ştie cine a fost Lenin. Deocamdată, scuzaţi-ne", a menţionat o tânără.
"A fost un revoluţionar rus şi cam atât. Care a fost numele adevărat al lui Lenin, nu ştiu!", a adăugat o altă persoană.
Prima dată ziua de naştere a lui Vladimir Ilici Lenin a fost sărbătorită pe 22 aprilie 1954.