Lenovo pregătește o tabletă ARM cu Windows RT
Foto: gadget
Se pare că această săptămână este foarte importantă pentru Lenovo. După ce au anunțat ThinkPad Tablet 2 cu Windows 8 Pro și procesor Intel, cei de la Wall Street Journal anunță faptul că Lenovo lucrează la încă o tabletă, bazată însă pe arhitectura ARM și Windows RT, scrie gadget.ro.
Tableta se va încadra în clasa „convertible”, având „o tastatură care se învârte, transformând produsul într-o tabletă”. Este deci foarte posibil ca tableta ARM de la Lenovo să fie o combinație între ultrabook și tabletă. Sau poate este vorba de Lenovo Yoga?
Nu știm câți fani va atrage această formă, ce-i drept destul de ciudată, însă nu se știe niciodată. Cu siguranță va fi diferită față de Microsoft Surface.