Lentilele de contact bionice sunt mai aproape de realitate! (VIDEO)
Oamenii de ştiinţă anunţă că, în scurt timp, vor fi lansate pe piaţă lentile de contact care permit proiectarea de imagini în faţa ochilor. Lentilele de contact bionice au fost create în cadrul unei colaborări între cercetătorii de la University of Washington şi cei de la Universitatea din Aalto, Finlanda.
Tehnologia va permite celor ce folosesc aceste lentile de contact să citească texte şi e-mailuri care "plutesc" în faţa ochilor sau să îşi "îmbunătăţească" vederea cu ajutorul imaginilor 3D generate de computer. De asemenea, lentilele ar putea fi folosite de şoferi, permiţându-le să vadă traseul călătoriei şi viteza cu care se deplasează proiectate pe parbrizul maşinii. Totodată, lentilele de contact ar putea fi folosite pentru jocuri virtuale, iar conectarea lor la biosenzori aflaţi în corpul pacientului ar putea permite afişarea de date medicale, precum nivelul glicemiei.
Totuşi, cercetătorii au câteva probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică a dispozitivului. Astfel, prototipul conceput de cercetători funcţionează doar atunci bateria wireless se găseşte la câţiva centimetri depărtare. Cu toate acestea, cercetătorii sunt optimişti că vor reuşi să îmbunătăţească dispozitivul, acum că testele efectuate pe iepuri au demonstrat că lentilele nu au efecte negative asupra sănătăţii utilizatorului.
Pentru a concepe această lentilă de contact, cercetătorii au fost nevoiţi să folosească straturi de metal cu o grosime de doar câţiva nanometri, adică de 1.000 de ori mai subţire decât un fir de păr uman. De asemenea, aceştia au folosit LED-uri cu un diametru maxim de 0,3 milimetri.