Leonid Kucima, învinuit de asasinarea unui jurnalist
Embed:
Fostul preşedinte ucrainean, Leonid Kucima, este inculpat pentru asasinarea jurnalistului Gheorghi Gongadze. Anunţul a fost făcut de către Parchetul General al Ucrainei.
În noiembrie 2000, corpul decapitat al ziaristului a fost găsit într-o pădure în apropiere de oraşul Tarascia, din regiunea Kiev.
Tot atunci, presa ucraineană a publicat transcrierea unei înregistrări audio, în care o voce ce se presupune că ar fi fost a preşedintelui Kucima cerea eliminarea lui Gongadze. Înregistrarea ar fi fost realizată de un ofiţer din garda prezidenţială, în biroul fostului şef al statului ucrainean.
Leonid Kucima a dezminţit orice implicare în asasinarea jurnalistului.