Letonia a exclus Republica Moldova din lista statelor terțe cu risc epidemiologic sporit. Astfel, cetățenii moldoveni care sunt vaccinați împotriva COVID-19 și vor să meargă în această țară trebuie să prezinte certificatul de imunizare emis de către un stat membru al UE. În cazul dat nu este necesară efectuarea testului Covid-19 înainte de călătorie și la intrarea în Letonia și nu este necesară autoizolarea.
Cetățenii nevaccinați sunt obligați să prezinte testul PCR efectuat cu 72 de ore (sau a unui test antigen cu 24 de ore) înainte de intrarea în Letonia. În cazul dat autoizolarea nu este necesară.
Totodată, reamintim că toate persoanele care călătoresc în Letonia trebuie să completeze un formular electronic de pe site-ul web www.Covidpass.lv nu mai devreme de 48 de ore înainte de a intra în Letonia și să furnizeze informațiile solicitate privind vaccinarea, testarea sau recuperarea de la COVID-19.