Lewis Hamilton va pleca din pole position în Marele Premiu al Marii Britanii
Lewis Hamilton va pleca din pole position în Marele Premiu al Marii Britanii, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Acesta va fi urmat pe grila de start de coechipierul său, Nico Rosberg, dar şi de Sebastian Vettel.
Mercedes şi-a confirmat statutul de cea mai bună echipă în calificări, după ce a ocupat primele două poziţii pe grila de start de la Silverstone.
Lewis Hamilton a fost cronometrat cu un minut 29 de secunde şi 607 miimi şi va pleca din pole position în Marele Premiu al Marii Britanii. Campionul mondial din 2008 va fi urmat de coechipierul său, Nico Rosberg, iar al treilea pe grila de start va fi Sebastian Vettel, de la Red Bull Racing. Germanul va fi urmat de colegul său de echipă, Mark Webber.
Paul di Resta a înregistrat unul dintre cele mai bune rezultate în calificări şi va pleca de pe locul cinci, pentru Force India. Fernando Alonso, un alt favorit la titlul mondial, va fi doar al 10-lea pe grila de start. Al doilea pilot de la Ferrari, Felipe Massa, a înregistrat doar al 12-lea timp în calificări. Marele Premiu al Marii Britanii va avea loc duminică, cu începere de la ora 15.00.