Lexus CT 200h, tunat de Wald International
A durat ceva, dar iată că japonezii de la casa de tuning Wald International s-au ocupat și de modelul compact premium Lexus CT 200h, notează automarket.ro.
Firma de tuning Wald International a prezentat pachetul Black Bison pentru modelul Lexus CT 200h. Acest pachet de tuning include un kit aerodinamic complet ce conține un spoiler față cu design nou și lumini de zi LED, fuste laterale, spoiler spate diferit cu difuzor vopsit în culoarea negru mat și patru evacuări pentru sistemul de eșapament. În plus avem două eleroane unul desupra lunetei și altul mai mic sub lunetă.
Wald s-a ocupat și de suspensia modelului hibrid pe care a coborât-o cu câțiva mm și a adăugat și un set nou de jante. Nu există informații despre partea tehnică, dar se pare că Wald nu a modificat și puterea motorului aceasta rămânând la 136 CP. Acest pachet va fi disponibil la vânzare spre sfârșitul anului.