LG a anunţat LG G7 One cu Android One şi G7 Fit. Opţiuni şi specificaţii tehnice
LG a anunţat două noi smartphone-uri pe care le integrează în seria "G7". Primul se numeşte LG G7 One şi este primul model al companiei integrat în programul Android One, care asigură experienţa Android "pură", fără personalizări de interfaţă, iar al doilea este G7 Fit, cu hardware high-end puţin mai vechi, însă care doreşte să ofere o opţiune pentru cei care sunt indecişi între alegerea unui telefon high-end şi unul mid-range, scrie go4it.ro.
LG G7 One
Noul G7 One este de departe cel mai interesant dintre cele două. Acesta beneficiază de un hardware nu tocmai de top la standardele de astăzi şi face câteva compromisuri la nivel hardware, însă LG promite un preţ extrem de competitiv pentru acest model, în ciuda faptului că acest aspect nu a fost încă dezvăluit. G7 One păstrează design-ul lui LG G7 ThinQ lansat la începutul acestei veri, însă include sub carcasă un chipset Snapdragon 835 de anul trecut, 4 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare. Ecranul FullVision de 6,1” cu rezoluţie QHD+ (3.120 x 1.440 pixeli, format 19,5:9) nu pare să se fi schimbat foarte mult de la originalul G7.
Printre dotările lui G7 One putem aminti şi amplificatorul digital HiFi pe 32 biţi, „moştenit” de la G7 ThinQ, compatibilitate cu sunet 3D şi DTS:X 7.1, un difuzor audio Boombox cu o cameră de rezonanţă pentru volum mai mare şi capabilităţile AI CAM dezvoltate de LG. Ce nu are G7 One este o cameră duală, LG optând pentru un singur senzor de 16 megapixeli f/1.6 pentru acest model.
Acesta este primul smartphone de la LG echipat cu Android One, modelul urmând a fi lansat cu versiunea Android 8.1 Oreo. Având în vedere că nu este ncesară modificarea sistemului de operare pentru următoarele actualizări, cel mai probabil, acest model va primi update la Android 9.0 Pie şi va avea acces rapid la cele mai noi actualizări de securitate timp de minimum doi ani.
LG G7 Fit şi LG G7+ Fit
LG G7 Fit este însă un model atipic. În timp ce este lansat în 2018, acesta vine echipat cu hardware din 2016, la baza sa fiind chipset-ul Qualcomm Snapdragon 821. Şi acesta primeşte 4 GB RAM şi 32 sau 64GB stocare (în varianta G7+ Fit), cât şi un display FullVision de 6,1”, acelaşi pe care l-am descris mai sus (model cu panou LCD cu luminozitate de 1.000 nits).
Întrucât comunicatul oficial nu menţionează acest lucru, presupunem că LG G7 Fit vine echipat cu Android 8.1 Oreo în versiunea personalizată de LG, asemeni originalului G7 ThinQ.
Telefoanele vor fi prezentate în mod oficial în cadrul târgului te tehnologie IFA 2018 de la Berlin, unde probabil că vom afla şi cât costă aceste dispozitive.
Specificaţii Tehnice
LG G7 One
- Chipset: Snapdragon 835
- Display: 6.1” QHD+ 19.5:9 FullVision Super Bright Display (3120 x 1440)
- Memorie: 4GB LPDDR4x RAM
- Stocare: 32GB UFS 2.1
- Card: da, până la 2TB
- Camera principală: 16MP f/1.6
- Camera frontală: 8MP Wide f/1.9
- Baterie: 3.000mAh
- Sistem de operare: Android 8.1 Oreo (Android One)
- Dimensiuni: 153,2 x 71,9 x 7,9mm
- Greutate: 156g
- Date: LTE / 3G / 2G
- Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a, b, g, n, ac / Bluetooth 5.0 BLE / NFC / USB Type-C 2.0 (compatibil 3.1)
- Culori: New Aurora Black / New Moroccan Blue
- Altele: AI CAM† / Bright Camera / Boombox Speaker / Google Lens / 32-bit Hi-Fi Quad DAC / DTS: X 3D Surround Sound / rezistenţă la apă şi praf IP68 / HDR10 / Buton Google Assistant/ Recunoaştere facială / Senzor de amprentă / Qualcomm Quick Charge 3.0 / Încadrat în standardul de rezistenţă MIL-STD 810G / Radio FM.
LG G7 Fit
- Chipset: Snapdragon 821
- Display: 6.1-inch QHD+ 19.5:9 FullVision Super Bright Display (3120 x 1440)
- Memorie şi stocare
– LG G7+ Fit: 4GB LPDDR4x RAM / 64GB UFS 2.1 ROM / MicroSD (până la 2TB)
– LG G7 Fit: 4GB LPDDR4x RAM / 32GB UFS 2.1 ROM / MicroSD (până la 2TB)
- Camera principală: 16MP f/2.2
- Camera frontală: 8MP f/1.9
- Baterie: 3.000mAh
- Sistem de operare: Android 8.1 Oreo
- Dimensiuni: 153,2 x 71,9 x 7,9mm
- Greutate: 160g
- Date: LTE / 3G / 2G
- Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a, b, g, n, ac / Bluetooth 4.2 BLE / NFC / USB Type-C 2.0 (compatibil 3.1)
- Culori: New Aurora Black / New Platinum Gray
- Altele: New Second Screen / AI CAM / Boombox Speaker / Google Lens / QLens / 32-bit Hi-Fi Quad DAC / DTS: X 3D Surround Sound / rezistenţă la apă şi praf IP68 / HDR10 / Recunoaştere facială / Senzor de amprentă / Qualcomm Quick Charge 3.0 / Încadrat în standardul de rezistenţă MIL-STD 810G / Radio FM.