LG investeşte în case inteligente şi roboţi care ne vor face viaţa mai uşoară
În următoarea perioadă LG va investi agresiv în robotică. După ce sud-coreenii de la LG au produs unele dintre cele mai bune smartphone-uri de pe piață, iar TV-urile lor sunt greu de bătut, aceştia îşi vor pune logo-ul şi pe roboţi, informează playtech.ro.
Compania sud-coreeană a anunţat că divizia de electrocasnice pregăteşte intrarea companiei în industria roboticii. Cei de la LG vor să dezvolte produse care să interacţioneze îndeaproape cu aparate ca frigidere, maşini de spălat şi cele de climatizare.
LG vrea să se folosească de inteligența artificială pentru a crea electrocasnice suficient de inteligente care să fie controlate de roboți la fel de inteligenți, nu de oameni.
”Ne vom pregăti pentru viitor cu investiţii agresive în case inteligente, roboţi şi componente esenţiale, consolidând capacitatea diviziei producătoare de aparate electrocasnice”, afirmă directorul diviziei, Jo Seung-jin.
În prezent, cei de la LG analizează diferite opţiuni, prin combinarea unor tehnologii, cum ar fi conducerea autonomă şi inteligenţa artificială, de aceea nu au precizat când va lansa pe piaţă produsele robotice.
LG nu este prima companie care face acest pas către robotică. Recent, ASUS prezenta un robot android, care poate fi considerat un adevărat asistent personal inteligent. Chiar și sud-coreenii au un roboțel, ceva mai puțin inteligent, dar simpatic: LG Rolling Bot.