Liam Neeson spune că a umblat pe străzi aşteptând să fie atacat ca să poată ucide un ”nenorocit de negru”
Liam Neeson spune că a umblat pe străzi încercând să ucidă un ”nenorocit de negru”, după ce o persoană apropiată actorului a fost victima unui viol, şi că se simte prost pentru felul în care se purta în acea perioadă, arată un interviu cu artistul publicat de The Independent.
Actorul spune că a existat o vreme în care a bântuit pe străzi înarmat cu o bâtă specială aşteptând să omoare pe cineva ca să răzbune trauma cuiva apropiat.
Liam Neeson a povestit toate acestea presei într-o întâlnire dedicată noului său film, ”Cold Pursuit”. Actorul a completat că îi este acum ruşine de comportamentul său din trecut.
Tot ce ştia despre agresorul prietenei sale era că a fost vorba despre o persoană de culoare.
”Am bătut în sus şi în jos străzile cu o bâtă la mine, în speranţa că o să se ia de mine cineva”.
mi e ruşine să spun, am făcut asta vreme de o săptămână, în speranţa că «un nenorocit de negru» o să iasă dintr-o cârciumă şi o să se ia de mine, ştii? Ca să am de ce să-l omor”, a povestit actorul.
”Înţeleg nevoia de răzbunare, dar nu duce decât la şi mai multă răzbunare, la şi mai multe crime, şi mai multe crime”.
Actorul nord-irlandez Liam Neeson, nominalizat la Oscar pentru rolul din "Lista lui Schindler", s-a remarcat şi în alte filme precum "Pur şi simplu dragoste/ Love Actually", "Batman - Începuturi", trilogia "Taken", trilogia "Cronicile din Narnia", dar şi în alte pelicule mai recente precum "3 zile de coşmar", "Echipa de şoc", "Înfruntarea titanilor", "The Grey: La limita supravieţuirii" şi "The Dark Knight Rises". Artistul şi-a pierdut soţia, pe actriţa Natasha Richardson în 2009, în urma unui accident la schi. Cei doi erau căsătoriţi de 15 ani.
Filmul ”Cold Pursuit”, în care interpretează rolul unui tată care se răzbună, este adaptarea unei producţii norvegiene va fi lansat în România pe 22 februarie.