Liber la ridicarea vizelor pentru cetăţenii români. A FOST SEMNAT acordul UE-Canada
Acordul comercial UE-Canada, de care depinde şi ridicarea vizelor canadiene pentru cetăţenii români, a fost semnat astăzi la Bruxelles, scrie digi24.ro.
La ceremonie au luat parte preşedinţii Comisiei Europene, Consiliului European şi premierul canadian.
Acordul de liber-schimb trebuia semnat iniţial joi, dar momentul a fost amânatdin cauza opoziţiei parlamentului din regiunea belgiană Valonia.
Au fost zile şi nopţi de negociere, care s-au încheiat cu mai multe concesii făcute de Canada şi aprobate apoi de ţările Uniunii Europene.
Odată cu semnarea acordului de astăzi, românii îşi văd deschis drumul către statul nord-american. Într-o primă fază, de la 1 mai 2017, vor fi ridicate vizele pentru cei care au mai călătorit pe teritoriul acestei ţări, iar de la 1 decembrie, pentru toţi ceilalţi.
Acordul de liber schimb UE - Canada, prevede, printre altele, eliminarea aproape totală a taxelor vamale dintre ţările Uniunii Europene şi Canada, recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale şi o mai bună prezenţă a firmelor europene pe piața canadiană.