Liberal-democraţii vor distribui 3 000 de drapele ale Moldovei şi Uniunii Europene
Drapelul Republicii Moldova va fi arborat în instituţiile de învăţământ alături de cel al Uniunii Europene. Acţiunea face parte din campania lansată astăzi de Partidul Liberal Democrat din Moldova, cu ocazia Zilei Drapelului de Stat. Timp de zece zile tinerii liberal-democraţi vor împărţi locuitorilor capitalei, dar şi celor din alte localităţi, elevilor şi studenţilor drapele, panglici tricolore şi CD-uri cu imnurile Republicii Moldova şi Uniunii Europene.
"Republica Moldova are în faţă doar două zile din momentul în care cetăţenii săi vor avea dreptul să circule fără de vize în UE. Parlamentul European prin decizia sa a oferit perspectivă clară europeană pentru RM şi este firesc ca drapelul UE să fie present în RM", a declarat liderul PLDM, Vlad Filat.
În cadrul campaniei vor fi distribuite 1 500 de drapele ale Republicii Moldova şi tot atâtea drapele ale Uniunii Europene.
Organizatorii îşi propun ca prin aceste acţiuni să stimuleze sentimentul de mândrie de ţară. Ziua drapelului naţional al Republicii Moldova este sărbătorită în 27 aprilie. Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlament în aprilie 2010.
- PLDM intră în campania electorală: Partidul şi-a ales staful electoral, iar Filat vrea un tratat de neagresiune între formaţiunile de la guvernare
- PDM salută votul istoric din Parlamentul European: O victorie care ne duce mai aproape de UE
- Vlad Filat după votul din Parlamentul European: Următorul pas este ca Moldova să devina membră a UE