Liberalii reformatori au colectat 8.000 de semnături pentru înregistrarea partidului
Liberalii reformatori au colectat până acum peste 8.000 de semnături pe care le vor depune la Ministerul Justiţiei pentru a-şi înregistra partidul. Potrivit deputatului Ana Guţu, şedinţa cogresului de constituire va avea loc la începutul lunii noiembrie, iar piesa "O libertate, sfântă libertate" va deveni, cel mai probabil, imnul noii formaţiuni.
"Eu mi-am expus opinia şi sunt de acord. Unii colegi au acceptat ca imnul viitoarei formaţiuni să fie piesa 'Liberatate, sfântă liberate'. Versurile scrise de poetul Ion Hadârcă. Şi pentru noi cred că ar fi foarte bine", a declarat membrul grupului Hadârcă Ana Guţu
Anterior, liberalii reformatori susţineau că vor organiza congresul de constituire la începutul lunii octombrie. În prezent, a fost constituită o comisie care verifică dacă semnăturile colectate sunt valabile. Pentru înregistrarea formaţiunii sunt necesare peste 4.000 de semnături.
Recent, liberalii conduşi de Mihai Ghimpu au anunţat că vor renunţa la imnul partidului, pe motiv că versurile acestuia au fost scrise de Ion Hadârcă.
- Reformatorii liberali, despre concesionarea Aeroportului din Chişinău: Am sesizat Curtea Constituţională
- Ghimpu: Spuneţi, vă rog, PL este la guvernare sau în opoziţie? Corman: Este o întrebare retorică
- Consiliul coaliţiei de guvernare s-a întrunit, în această seară, în şedinţă. Ce subiecte au discutat politicienii