Liberalii revin la cazinouri. VEZI ce modificări propun în domeniul jocurilor de noroc
Partidul Liberal din Republica Moldova propune restricţionarea activităţii în domeniul jocurilor de noroc. O iniţiativă legislativă, în acest sens, a fost înregistrată astăzi în Parlament şi aparţine deputaţilor PL Valeriu Munteanu, Victor Popa şi Gheorghe Brega.
"Pe parcursul ultimilor ani, s-a tolerat într-o manieră inadmisibilă extinderea respectivelor activităţi, iar localuri de acest gen sunt peste tot. Efectele industriei jocurilor de noroc sunt prea periculoase pentru societate, pentru a permite dezvoltarea acestora", au menţionat autorii iniţiativei.
Liberalii mai propun transferarea localurilor unde se practică jocurile de noroc cât mai departe de centrele urbane aglomerate şi limitarea accesului persoanelor. Potrivit modificărilor propuse, sălile de joc nu vor putea fi amplasate în imobilele blocurilor locative, în staţiile de aşteptare a transportului public, în centrele comerciale, pieţe, în interiorul unităţilor comerciale şi cele de deservire socială. De asemenea, acestea nu vor putea fi amplasate în parcuri, zone de agrement, în sediile instituţiilor publice, autorităţilor publice centrale sau locale, dar şi în preajma instituţiilor de învăţământ.
O altă modificare prevede ca programul de lucru al localurilor cu jocuri de noroc să fie stabilit de autorităţile administraţiei publice locale. Însă, acestea nu vor putea funcţiona 20 de ore şi nu vor putea fi extinse în afara orelor 10.00 - 23.00.
Inițiativa legislativă urmează a fi discutată în Comisiile parlamentare și apoi propusă Parlamentului spre aprobare.