Libertate, egalitate și fraternitate. Drumul Franţei de la monarhie la republică
Libertate, egalitate și fraternitate - sunt noțiuni care rezonează cu spiritul revoluționar al francezilor. Pentru idealul lor de țară, ei au vărsat sânge și au dat jos imperii. După fiecare cumpănă, poporul din Hexagon a știut să renască și a servit drept exemplu pentru întreaga lume.
Până în 1789, Franța a fost monarhie fiind condusă de dinastii regale. În luna iulie a acestui an, oamenii au ieșit în stradă, sătui de sărăcie și de o societate împărțită în clase. Revoluția a început odată cu căderea Bastiliei, o fortăreață medievală, transformată în închisoare - un simbol al monarhiei franceze. Peste 40 de mii de oameni au intrat în cetate, au furat arme și tunuri, apoi au dărâmat-o.
14 iulie, ziua în care a fost cucerită Bastilia, a devenit Ziua Națională a Franței. Ulterior, în septembrie 1792, a fost proclamată Prima Republică Franceză. Un an mai târziu, regele Ludovic al XVI-lea a fost executat.
În 1830, Franța redevine monarhie și este măcinată de o criză economică profundă. Aspirațiile democratice ale cetățenilor au provocat o nouă revoluție.
Revoluția a culminat, în 1848, cu instaurarea celei de-a doua Republici Franceze. Deși noul regim politic a durat doar patru ani, în această perioadă, a fost abolită sclavia, iar bărbații, indiferent de clasa socială, au primit drept de vot.
În 1852, Franța redevine imperiu, însă doar pentru aproape 20 de ani. În 1870, cei aflați la cârmă înțeleg că țara are nevoie de o schimbare și formează a treia Republică Franceză. Trecerea a fost lentă și fără violențe, cu excepția câtorva orașe mari. Noua formă de guvernare a rezistat până în 1940, când Franța a capitulat în fața Germaniei naziste.
"Teritoriile franceze au fost ocupate în totalitate, iar guvernul țării a căzut sub presiunea Germaniei și Italiei", a spus liderul Franței libere, Charles de Gaulle.
Timp de patru ani, francezii s-au aflat sub ocupație, după care, cu ajutorul armatei americane și al celei britanice, generalul Charles de Gaulle a reușit să elibereze țara. În 1946 a fost înființată cea de-a patra Republică Franceză. Regimul s-a menținut 12 ani, a fost marcat de multiple crize politice, fiind schimbate 24 de guverne.
În 1958, Hexagonul s-au revoltat din nou. De acestă dată, din cauza războiului din Algeria, pe atunci colonie franceză. Executarea mai multor prizonieri francezi a scos oamenii în stradă.
Franța nu putea să trimită mai mulți militari în Algeria, din cauza neînțelegerilor dintre Parlament și Guvern. Pentru a ieși din criza politică, în urma unui referendum, a fost modificată Constituția și dreptul exclusiv să facă acest lucru i-a revenit președintelui.
Astfel, a luat naștere cea de-a cincea Republică Franceză, care se menține până în prezent. Președinte a fost ales Charles de Gaulle.
- EURO-2016: Franţa - România. E incredibil CUM ARATĂ stadionul înainte de meci
- Marius Lazurca: Acordul de Asociere, principalul generator de reformă în Republica Moldova
- Expoziţie inedită la Muzeul Național de Etnografie! 22 de artişti şi-au prezentat lucrările publicului larg
- Dacă faci asta poţi sta la închisoare! Mai multe persoane au fost deja condamnate
- Franţa a câştigat pentru al treilea an consecutiv titlul mondial Cupa Naţiunilor la motocross pe echipe
- VESTE BUNĂ pentru moldovenii aflaţi în Franţa! DECIZIA Guvernului de la Chişinău