Libia: Cel puţin 40 de persoane au murit după scufundarea unei ambarcaţiuni cu migranţi
Cel puţin 40 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune care transporta migranţi s-a scufundat în largul coastelor Libiei, a informat Charlie Yaxley, purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.
Acesta a mai adăugat că alţi 60 de migranţi au fost salvaţi şi transportaţi înapoi în Libia. El a mai spus că o operaţiune de salvare la care au participat pescari locali şi Garda de Coastă a Libiei a început de marţi. Persoanele salvate provin din Sudan, Egipt, Maroc şi Tunisia.
„Această situaţie evidenţiază încă o dată nevoia urgentă de creştere a capacităţilor de căutare şi salvare în Marea Mediterană şi de găsire a unor alternative în Libia pentru ca refugiaţii să nu mai pornească în aceste călătorii fatale”, a mai declarat Yaxley.
„Pe ruta Libia-Europa vedem o creştere alarmantă a ratei deceselor. Ne aflăm în situaţia în care pentru fiecare şase sau şapte persoane care ajung în Europa, una moare pe această rută. În comparaţie cu anii anteriori, numărul sosirilor în Europa a scăzut semnificativ, dar încă vedem multe pierderi de vieţi omeneşti, deci nu mai este o criză a sosirilor, ci una a morţilor”, a adăugat acesta..
„Este clar de ceva timp că situaţia actuală nu poate continua. Am avut prea multe astfel de tragedii în ultimele săptămâni şi luni şi de fiecare dată vedem valuri de simpatie, dar aceste sentimente vor trebui acum să se transforme în acţiuni concrete”, a punctat reprezentantul ONU, scrie mediafax.ro