Lichidare de stocuri la depozitele Serviciului Fiscal. Bunuri de uz casnic şi îmbrăcăminte pot fi cumpărate la preţuri reduse
Îmbrăcăminte, piese auto, metale prețioase și obiecte de uz casnic la prețuri reduse. Nu este oferta unor magazine, ci doar o mică parte din produsele confiscate și scoase la vânzare de Inspectoratul Fiscal de Stat.
În cele mai dese cazuri, inspectorii fiscali confiscă țigări, piese auto și produse alimentare.
Uneori, în depozitele Serviciului Fiscal ajung materiale de construcție, încălțăminte și chiar cărți pentru copii. În 2013, doar Inspectoratul Fiscal din municipiul Chișinău a vândut mărfuri confiscate în valoare de 3,5 milioane de lei.
Bunurile sunt sechestrate de birourile vamale, de Centrul Național Anticorupție, de Procuratură, precum și de Ministerul de Interne. După care sunt vândute de serviciul fiscal prin intermediul Bursei Universale de Mărfuri.
"Evaluarea și expertiza bunurilor confiscate se efectuează până la transmiterea bunurilor la evidența Inspectoratului Fiscal. Pot procura bunurile date și agenții economici și persoane fizice", a zis inspectorul Natalia Soltan.
Specialiștii din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat spun că în depozite sunt și obiecte confiscate de câțiva ani, pe care nu le pot vinde.
"Iată avem acolo un lot de utilaj pentru instalarea gazelor. A fost preluat la evidență în anul 2012, dar, din păcate, nu a fost comercializat", a explicat un specialist FISC.
Stocurile de bunuri care nu depășesc valoarea de cinci mii de lei sunt vândute direct de FISC, agenților economici.