Liderii G20 au aprobat taxarea multinaţionalelor cu minimum 15 la sută
Liderii din G20, organizație care reunește statele puternic dezvoltate şi emergente, au aprobat sâmbătă, la reuniunea lor de la Roma, acordul internaţional care se referă la impozitarea companiilor multinaţionale cu minimum 15 la sută şi redistribuirea unei părţi a profiturilor începând din anul 2023.
Planul fusese deja aprobat de miniștrii de finanțe din fiecare țară, dar aprobarea oficială de către șefii de stat pune o presiune suplimentară asupra dificilului drum de a transpune distinct în lege, în fiecare țară, a prevederilor acestui acord.
Acordul are ca bază „Soluţia pe doi piloni”. „Pilonul întâi” prevede redistribuirea anuală a profiturilor multinaţionalelor în valoare de 125 de miliarde de dolari în toate jurisdicţiile internaţionale, pentru a facilita accesul la fonduri al ţărilor aflate în dezvoltare.
„Pilonul doi” prevede introducerea unui impozit corporativ mondial de 15%, care li se va aplica firmelor multinaţionale ce au venituri de peste 750 de milioane de euro (867 de milioane de dolari, conform valorii actuale de conversie).
Acest mecanism ar urma să genereze venituri fiscale suplimentare de 150 de miliarde de dolari anual la nivel mondial.