Liderii G20 au convenit asupra unui plan pentru stimularea creşterii economice la nivel mondial
Liderii statelor G20 au încheiat summitul extraordinar, desfăşurat în oraşul francez, Cannes. Grupul celor mai puternice economii ale lumii a convenit asupra unui plan pentru stimularea creşterii economice la nivel mondial, dar fără să dezvăluie şi detaliile planului pentru zona euro.
Pentru prima oară, liderii mondiali au publicat un plan de acţiuni cu angajamente naţionale specifice, destinat creşterii şi echilibrării economiei mondiale. Participanţii la summitul G20 s-au declarat hotărâţi în privinţa pieţei valutare şi au convenit să accelereze politicile de liberalizare a ratelor de schimb.
Statele Unite s-au angajat să înscrie datoriile pe un trend descendent în raport cu Produsul Intern Brut în următorii ani. Economiile emergente şi Germania au promis să aplice măsuri de stimulare a cererii interne pentru susţinerea creşterii economice. Totodată, liderii mondiali nu au reuşit să ajungă la un acord privind majorarea resurselor Fondului Monetar Internaţional. Cancelarul german a ţinut să menţioneze că ţările din zona euro depind una de alta.
"În concluzie, aş vrea să menţionez că toată lumea ştie că depindem unii de alţii. Succesul unei ţări este succesul întregii regiuni, iar eşecul într-o anumită zonă, influenţează negativ şi celelalte state", a declarat cancelarul german, Angela Merkel.
În condiţiile situaţiei dificile din zona euro, liderul american s-a arătat încrezător că Europa este capabilă să depăşească criza.
"Sunt convins că Europa are capacitatea să facă faţă provocărilor", a menţionat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.
În condiţiile în care criza din Grecia este departe de a fi depăşită, zona euro este ameninţată şi de criza datoriilor din Italia. Guvernul de la Roma va fi monitorizat de către Fondul Monetar Internaţional şi de Comisia Europeană, care vor urmări implementarea măsurilor de austeritate. Cu toate acestea, premierul italian a menţionat că ţare nu are nevoie de ajutor financiar extern.