Liderii naţionalei Moldovei, flataţi că sunt pregătiţi de antrenorul Alexandru Spiridon
Liderii naţionalei Moldovei sunt flataţi că sunt pregătiţi de un antrenor de calibru cum este Alexandru Spiridon. Epureanu, Gaţcan, Ioniţă şi Gânsari s-au pregătit pentru prima dată sub bagheta selecţionerului de 57 de ani.
"Eu sper să avem o colaborare frumoasă, să fie o înțelegere reciprocă. Scopul nostru este să ajutăm naționala Moldovei să fie cât mai sus", a spus atacantul Radu Gînsari.
"Este un antrenor cu experiență, care a fost mulți ani la o echipă foarte puternică. A făcut rezultate foarte bine. Sper că și naționala noastră o să poată obține rezultate foarte bine", a spus fundașul Alexandru Epureanu.
"Cred că antrenorul mizează nu doar pe mine, dar și pe alți jucători, care joacă în afara țării. Pentru noi orice jucător este important, pentru că sunt sigur că toți jucătorii vor da totul pe teren", a spus mijlocașul Artur Ioniță.
Mai mult decât atât fotbaliştii sunt încrezători că pot produce surpriza în Liga Naţiunilor cu Alexandru Spiridon la cârmă.
"Putem lupta cu toți, de aceeași părere cred că și ei sunt. Din păcate suntem cam toți la același nivel. În aceste meciuri o să fie foarte importantă dăruirea fiecărui jucător", a spus fundașul Alexandru Epureanu.
"Va fi foarte greu cu orice adversar. Asta o știm cu toții, dar sunt optimist", a spus mijlocașul Artur Ioniță.
"Sperăm să folosim această posibilitate. Eu cred că avem toate șansele și depinde tot de noi", a spus atacantul Radu Gînsari.
Reprezentativa Moldovei va juca în Liga Națiunilor într-o grupă cu Belarus, Luxemburg și San Marino. "Tricolorii" vor susține primul meci în această competiție pe 8 septembrie, atunci când vor juca în deplasare cu Luxembrug.
- Antrenorii și luptătorii de karate-do tradiţional din Moldova învață de la un sensei din Federaţia Rusă
- Alexandru Spiridon crede în PSG. Selecționerul consideră că francezii pot elimina Realul
- Fotbaliştii lui Tottenham Hotspur vor juca pe un stadion nou. Lloris şi Kane au vizitat şantierul de construcţie
- UN NOU MECI PENTRU SPIRIDON. Epureanu, Gațcan și Ioniță revin la naționala Moldovei