Liderii politici din nou cu flori în faţa pietrei din scuarul Gării. Au comemorat deportaţii VIDEO
În Chişinău, manifestaţiile au început cu depuneri de flori la Piatra comemorativă a victimelor deportărilor politice din scuarul Gării. Şirul manifestărilor a continuat la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie, unde a fost inaugurată o expoziţie a victimelor represiunilor politice.
"Noaptea lucrau KGB-iştii să nu vadă nimeni crimele lor. Deaceea azi sunt ascunse în KGB dosarele şi deatâta până azi nu e Legea Lustraţiei pentru că unii din democraţi mai au pufuşor pe botişor".
"O venit cu ştâcul, soldatul la poartă, a pus soldatul la uşă şi o întrebat babuşca davai esţi beschie, eţi făina că încărcau, că 80 de ani. Soldaţii au încărcat făina, beschii, topor şi o dus-o în zapodnâi Sibiri, Taiga, le-o dus acolo şi le-o lepadat în pădure".
Numărul celor deportaţi în iunie 1941 nu se cunoaşte cu exactitate. În timp ce unii istorici susţin că ar fi vorba despre cel puţin 22 de mii de persoane, alte surse afirmă că numărul deportaţilor din primul val ar fi de peste 30 de mii.