Liderul bulgarilor din Moldova a intrat în partidul lui Formuzal
Conducătorul comunităţii bulgare a Republicii Moldova, Feodor Sabii, s-a alăturat echipei Partidului Regiunilor din Moldova, în frunte cu başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal.
Comentând decizia sa, liderul comunităţii bulgare a menţionat că, a fost impresionat de ideea PRM cu privire la necesitatea de a apăra interesele regiunilor ţării şi ideologia statală a noii formări.
De asemenea, Feodor Sabii şi-a exprimat încrederea că, împreună cu echipa PRM, va putea "proteja demn interesele bulgarilor din Moldova". "Sunt sigur că mulţi oameni vor susţine Partidul Regiunilor, pentru că ideologia care stă la baza formațiunii înseamnă nu numai protejarea intereselor comunităţilor regionale, ci, de asemenea, şi a minorităţilor naţionale", a declarat acesta.
Conform ultimului recensământ al populaţiei, în Republica Moldova locuiesc peste 65.000 de persoane de origine bulgară, cecea ce constituie circa 2 % din toată populaţia ţării.
Amintim că la 18 octombrie curent, başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a ridicat la Ministerul Justiţiei certificatul de înregistrare a formaţiunii "Partidul Regiunii" . Pachetul de acte necesare pentru înregistrare a fost depus de Formuzal la începutul lunii octombrie, iar congresul de constitutire a avut loc pe 23 septembrie. Atunci, Mihail Formuzal a fost ales preşedinte al Partidului Regiunilor.
O formaţiune cu aceeaşi denumire există şi în Ucraina. "Partidul Regiunilor" de la Kiev se află acum la guvernare şi este condus de către preşedintele Victor Ianukovici.