Liderul de la Casa Albă îşi acuză rivalul că suferă de "romnezie"
Au mai rămas zile numărate până la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, iar adversarii şi-au intensificat acuzaţiile şi criticile reciproce. Republicanul Mitt Romney susţine că discursurile lui Barack Obama sunt reduse la atacuri meschine şi jocuri absurde de cuvinte. În schimb, liderul de la Casa Albă îl acuză pe rivalul său că suferă de Romnezie, manifestată prin schimbarea frecventă a poziţiilor politice.
În faţa a peste 9.000 de susţinători, adunaţi în statul Virginia, Barack Obama l-a acuzat pe rivalul său că acesta s-ar dezice de promisiunile sale conservatoare.
"Uită poziţia pe care a adoptat-o şi crede că şi voi o să uitaţi acest lucru. Îşi schimbă atât de mult atitudinea şi dă înapoi. Avem şi o denumire pentru această stare prin care trece el acum. Romnezie", a declarat Barack Obama.
Liderul de la Casa Albă s-a referit la faptul că rivalul său ar fi renunţat la pledoariile sale privind interdicţia avorturlui şi creşterea taxelor pentru cei bogaţi.
Pe de altă parte, Mitt Romney îl acuză pe actualul preşedinte american că are o campanie electorală limitată, axată pe atacuri şi nu dispune de o agendă pentru următorul mandat.
"Campania lui Barack Obama s-a transformat într-o campanie foarte limitată. Aceasta este o ţară mare, cu multe oportunităţi şi provocări, iar ei continuă să vorbească despre lucruri tot mai mărunte", a menţionat Mitt Romney.
Alegerile prezidenţiale din Statele Unite se vor desfăşura pe 6 noiembrie.