Liderul Internaționalei Socialiste: Susțin eforturile PDM de reformare a sistemului electoral
Partidul Democrat din Moldova a fost felicitat de către secretarul general al Internaționeli Socialiste, Luis Ayala, pentru progresele înregistrate în eforturile de dezvoltare a ţării.
Acesta a menționat creșterea economică a țării noastre și dezvoltarea relațiilor dintre Moldova și UE.
Reprezentatul Internaționalii Socialiste a transmis un mesaj de apreciere autorităților de la Chișinău pentru colaborare și a scos în evidență dorința Partidului Democrat Moldova de a reforma procesul electoral.
"Dorim să evidenţiem dedicaţia şi contribuţia crucială a PDM la schimbările pozitive care au loc în Moldova şi, în mod special, rolul său important în sprijinirea progresului şi a stabilităţii politice", se mai arată în mesajul lui Luis Ayala.
PUBLIKA.MD aminteşte că, în luna martie curent, președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste în cadrul celui de-al XXV-lea Congres al organizației, desfășurat în perioada 2-4 martie 2017 în Cartagena, Columbia.
Președintele PDM, Vlad Plahotniuc se alătură astfel Prezidiului Internaționalei Socialiste, aflat sub conducerea lui George Papandreou, președintele Internaționalei Socialiste și Luis Ayala, secretarul general al Internaționalei Socialiste, ale căror mandate au fost de asemenea reînnoite pentru următorii 4 ani.
Partidul Democrat din Moldova este unul dintre cele mai bine cotate partide de stânga din spațiul ex-sovietic, fiind unul dintre puținele partide de stânga din Europa aflate la guvernare.
Partidul Democrat din Moldova este membru al Internaționalei Socialiste din anul 2012. Internaționala Socialistă este organizația mondială a partidelor social-democrate, socialiste și muncitorești, reunind 153 astfel de organizații politice din întreaga lume.
Internaționala Socialistă există în forma actuală din anul 1951, când a fost restabilită cu ocazia Congresului de la Frankfurt.
Actualitate