Liderul ortodocşilor din întreaga lume, dezamăgit de Patriarhul Kiril: „Nu ştiu cum poate găsi o justificare”
Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, liderul spiritual al celor aproximativ 260 de milioane de credincioşi ortodocşi din întreaga lume, spune că Biserica Ortodoxă Rusă i-a dezamăgit pe liderii Bisericii Creştin Ortodoxe sprijinind invazia Moscovei în Ucraina.
Într-un interviu difuzat marţi seara de televiziunea publică elenă ERT, Patriarhul Bartolomeu a declarat că se aştepta ca Patriarhul Kiril să ia atitudine împotriva deciziei preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina.
„Nu este posibil ca toate bisericile să nu condamne violenţa, războiul. Biserica rusă ne-a dezamagit. Nu doresc ca Biserica Rusiei şi fratele Patriarh Kiril să fie această excepţie tragică. Nu ştiu cum poate găsi o justificare în conştiinţa sa”, a mai spus el, potrivit Digi24.
„M-am aşteptat ca fratele Kiril să ia poziţie în faţa acestei chestiuni cruciale, acestui moment istoric. Dacă e nevoie, să-şi sacrifice fotoliul, să-i spună lui Putin, domnule preşedinte, nu pot fi de acord cu dumneavoastră, demisionez”, a spus el.
În Rusia trăiesc aproximativ 100 de milioane de creştini ortodocşi, iar în Ucraina - circa 30 de milioane de credincioşi ortodocşi.