Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, l-a dat în judecată pe premierul Ion Chicu
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, l-a dat în judecată pe premierul Ion Chicu. Asta după ce șeful executivului a declarat că Sandu, fiind în funcția de premier, în iulie 2019, ar fi amânat datoria de 118 milioane de lei, pe care companie "Avia Invest" o avea faţă de bugetul de stat. Ședința de judecată va avea loc în 22 octombrie.
Despre asta a anunțat deputatul PAS Sergiu Litvinenco pe pagina sa de Facebook. Potrivit parlamentarului, cererea de chemare în judecată a Maiei Sandu împotriva lui Ion Chicu se referă la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale.
Litvinenco spune că, în luna mai, premierul Ion Chicu a scris pe pagina sa de Facebook că Maia Sandu, fiind în calitate de prim-ministru ar fi oferit, în iulie 2019, răgaz pentru achitarea sumei menţionate pe care compania "Avia Invest" o datora statului și, potrivit lui Ion Chicu, din această cauză Aeroportul din Chişinău nu a fost restituit statului.
Deputatul precizează că aceste informații, pe care le califică drept false, Ion Chicu le-a repetat și în timpul ședinței Parlamentului de luni, în timpul prezentării raportului Guvernului, când a fost examinată moțiunea de cenzură. Atunci Chicu a fost huiduit de deputații din opoziție.
ION CHICU, prim-ministru: "Amintesc că la 5 iulie 2020, amintesc că la 5 iulie 2020 Autoritatea Aeronautică Civilă, structură guvernamentală, aflată în subordinea ministrului Brânzan, și a prim-ministrului de atunci, manifesta un altruism nemaivăzut. Reeșalona 100 de milioane datorie la stat."
Sergiu Litvinenco precizează că, de fapt, lucrurile stau altfel. Potrivit lui, nici membrii Guvernului de atunci, nici Maia Sandu în calitate de prim-ministru, nu au dat vreun acord sau accept, scris sau verbal, pentru încheierea și semnarea acestei tranzacții. El precizează că, de fapt, ar fi vorba despre fostul director al Autorității Aeronautice Civile, care ulterior a fost demis la inițiativa Guvernului Sandu. Am solicitat, prin serviciul de presă al Guvernului, o reacție oficială a premierului Ion Chicu referitor la aceste declarații, dar deocamdată nu am primit un răspuns.