Preşedintele Partidului Democraţia Acasă, Vasile Costiuc, învinuit în dosarul terenurilor de la Durlești, a oferit primul comentariu după reținere. El a declarat jurnaliștilor, în timp ce era dus în sala de ședință, că se pregătește destabilizarea politică.
"Problema nici nu este în loturile de pământ, dar în destabilizarea politică care se pregătește. Cei de la guvernare, dacă nu o să înțeleagă, atunci o să zboare" , a spus Costiuc.
Nu este clar la ce mai exact a făcut referire Costiuc. Amintim că, procurorii cer 30 de zile de arest preventiv pentru Preşedintele Partidului Democraţia Acasă, Vasile Costiuc, și pentru consilierul municipal, Veaceslav Nedelea, învinuiți în dosarul terenurilor de la Durlești. În cazul celui de-al treilea suspect, procurorii cer arest la domiciliu.